Dan Alexa a definit trăsăturile noii ACS Poli Timișoara: „agresivitate, personalitate, luptă”

Data publicării:
Alexa Bojin prima



„E cu totul diferit, e foarte mare responsabilitate. Trebuie să te gândeşti la toate, dar îmi place foarte mult şi e ceea ce vreau să fac. M-a ajutat foarte mult perioada în care am fost căpitan. Un căpitan e practic antrenorul din vestiar, un jucător care vorbeşte, care trebuie tot timpul să ia atitudine. Multă lume spune că am riscat foarte mult să încep carierea într-un moment greu, chiar în prima ligă. Eu am curaj, pentru că asta a fost una dintre calităţile mele şi ca jucător. Sper să suplinesc experienţa prin pasiune şi din inimă

Noul antrenor al grupării bănăţene a explicat relaţia pe care o are cu jucătorii din lot. Pe unii dintre ei a ajuns să îi antreneze, după ce i-au fost colegi. „Cu jucătorii e o relaţie bazată pe respect. Unii mă strigă „Dan”, alţii – „Mister”, dar pentru mine nu asta e important. M-a ajutat foarte mult că în ultimii trei ani nu mi-au fost colegi, poate era altceva dacă în urmă cu o săpt eram colegi şi acum trebuia să fac acest pas”.

Alexa a explicat filosofia sa despre fotbal, dar şi cum va arăta ACS Poli sub conducerea sa: „Îmi place să fac jucătorii să dea totul, să fie agresivi, îmi place să să aibă personalitate, să nu le fie frică, să înţeleagă că dacă greşesc nu li se întâmplă nimic. La mine, jucătorul care aleargă şi care se luptă va juca. Vreau să văd o echipă curajoasă, o echipă care să pună probleme indiferent de adversar, o echipă pentru care lumea să vină cu drag la stadion , să o susţină şi care să fie aplaudată, chiar dacă pierde”.

„Chirurgul” a prefaţat, în cadrul aceleiaşi emisiuni, primul meci pe care îl va aborda din postura de antrenor principal: „Aştept meciul de luni, ca să văd cum acţionează jucătorii sub presiune. E un moment important, iar dacă vom câştiga, va fi mult mai multă linişte la echipă. Prea multe nu voi putea schimba, decât să le dau foarte multă încredere şi să îi fac să dea totul în teren. Va fi un meci foarte greu, pentru că Vasluiul formează o echipă cu jucători foarte buni, care pot să-ţi câştige un meci. Au o linie de mijloc foarte bună, atât agresivă, cât şi tehnică. Dar cred în şansa noastră”

Alexa a preluat echipa într-un moment în care moralul jucătorilor era afectat de cele două înfrângeri consecutive, în faţa unor contracandidate. Misiunea de a salva echipa de la retrogradare nu va fi uşoară. La Timişoara vor mai veni, în retur, candidate la titlu sau la locurile de cupe europene, precum FC Vaslui, Steaua şi Petrolul; dar şi contracandidate din zona „fierbinte” a clasamentului, cum sunt U Cluj sau Concordia Chiajna.

„Presiunea de la retrogradare e mult mai mare decât cea de la titlu. O spun în cunoştinţă de cauză, pentru că eu am câştigat şi campionate în carieră, dar am şi retrogradat cu Rocar. E o presiune care îţi poate lua din încredere şi dacă nu o gestionezi bine ai numai de pierdut. Se poate întâmpla orice, fiecare punct e foarte important. Chiar acum mă gândeam că un punct cu Braşovul ar fi fost senzaţional”, a mai spus noul antrenor al bănăţenilor.

Mentalitatea lui Uhrin, agresivitatea lui Contra

Aflat la început de drum, Alexa a dezvăluit şi ce antrenori admiră în fotbalul mare, dar şi ce a învăţat de la tehnicienii cu care a lucrat: „Din Europa îmi plac, la fel ca tuturor, Guardiola şi Mourinho, deşi sunt foarte diferiţi. Mourinho e un antrenor foarte realist, de rezultat, un bun motivator, care câştigă derbyurile, formează o echipă, un tot puternic. Guardiola crează un joc spectaculos, aproape perfect. Amândoi sunt excepţionali. Şi îmi place Ancelotti. Pentru mine, e antrenorul care l-a inventat pe Pirlo, cum e şi Guardiola acum cu Lahm - l-a introdus mijlocaş central, când nimeni nu credea asta vreodată. Sunt antrenori care văd lucruri pe care un antrenor normal nu poate să le vadă”.

Ce a „furat” de la fiecare dintre antrenorii pe care i-a avut în carieră:

Răzvan Lucescu – organizarea perfectă;
Duşan Uhrin - conduită şi mentalitate bună, de învingător;
Jorge Costa - ritm şi agresivitate;
Gabi Balint - plăcerea de a juca;
Florin Marin – „mi-a dat principii de viaţă şi de jucător, care mi-au ajutat toată cariera, pentru că nu le aveam în momentul acela”;
Vladimir Petrovic – plăcerea de a juca, personalitate, îi plăcea să joci indiferent de riscuri;
Rony Levy – seriozitatea, e un antrenor foarte dur, domina vestiarul fantastic, ştia să se impună, era un lider;
Cosmin Contra - îi place ca echipa să joace cu presing sus, să aibă agresivitate, aibă curaj.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri