Dan Dinu, finanţatorul RCM Timişoara, pleacă din Biroul Federal al FRR

Data publicării:
Dan Dinu

„Anul acesta, s-a stabilit, în iarnă, că se merge pentru doi ani într-o variantă şi în toamnă... adică toate hotărârile care se iau acum se iau astfel încât Baia Mare să fie protejată. Am luat hotărârea de a mă retrage din Biroul Federal întrucât era de-a dreptul imposibil să mai fac parte din acest Birou Federal", spune Dan Dinu.

Pentru Dan Dinu, continuarea în Biroul Federal al FRR nu a mai fost posibilă pentru că relaţia sa cu conducerea Federaţiei s-a deteriorat: „Am avut încredere în preşedintele Federaţiei, din păcate nu pot să am această încredere în continuare, chiar i-am spus în şedinţa de Biroul Federal că cine îşi începe funcţia prin a ţine de scaun, deja l-a pierdut. Dânsul asta face".

În ceea ce priveşte meciul cu Saracens, RCM Timişoara joacă cu echipa engleză sâmbătă, pe stadionul Dan Păltinişanu, cu începere de la ora 18. Clubul britanic deplasează în capitala Banatului a doua echipă.

Reporter: Miodrag Hojda
Operator: Adrian Hrişcu
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...