Sari la conținut
News Alert

De la râuri de lacrimi, la râuri de bere. Acolo unde astăzi e un local, pe vremuri deținuții își așteptau execuția

În acest loc, sute de oameni au cunoscut teroarea și spaima. Zidurile clădirii din centrul istoric al Timișoarei ascund povești cutremurătoare. Povești cu deținuți cărora le era interzis să se privească sau să își vorbească. Povești cu tortură și umilințe. Ileana Silveanu a trăit acele vremuri și a cunoscut zidurile reci: ””Era un culoar care lega celulele existente aici și imediat în stânga. Comunicarea care se facea strict pe acest culoar”.

Ileana Silveanu a ajuns în spatele gratiilor la 16 ani. Într-o discuție la școală a avut curajul să vorbească despre felul în care vedea ea libertatea. Se întâmpla în 1949, perioada de început a comunismului în România. ”Gardianca care m-a condus pe scări la celula cea mai mare care era populată numai cu deținute politice, luați-o și pe bandita asta! Bandita era un copil slab, cu cozi”, își amintește ea.

Acum, doamna Ileana bea cafea în locul unde pe vremuri se petreceau atrocități: ”Aici au fost celule. Aici s-au plâns lacrimi amare, aici s-au strâns pumnii a neputință, aici s-au îngenunchiat oamenii sărutând pământul de pe care au plecat, pentru că să nu vă imaginați erau altceva decât ciment sau pământ”.

Schimbarea e radicală. Spațiul e un loc unde timișorenii petrec clipe de relaxare. Prea puțini știu că în locul unde savurează o bere a fost o inchisoare. - Știați că aici a fost o închisoare a condamnaților al moarte? ”Nu, nu”, - Cum vi se pare această bucată de istorie, din acest loc? ”Frumos”, - A fost o închisoare, serios?”.

”În momentul de față este un local de distracție, însă în 1949 au plecat pe ultimul drum spre Pădurea Verde cinci persoane, întâi și întâi condamnate la moarte. Izolați, cu lanțuri la picioare și lanțuri la mâini spre ultimul drum”, precizează Ileana Silveanu.

De-a lungul timpului, clădirea a aparținut guvernatorului Florimund Mercy care a și locuit aici. Mai târziu s-a transformat într-un tribunal, iar în anul 1907 clădirea și-a lărgit atribuțiile legislative.

”Treptat, treptat această funcție crește și devine destinație principală a clădirii de a fi închisoare și funcționează până în perioada interbelică, după primul război mondial, după al doilea război mondial, iar ulterior se renunță la această funcție și capătă o funcție absolut civilă”, afirmă Dan Ciobotaru, muzeograf.

Închisoarea a funcționat până în 1952. Acum, singura supraviețuitoare a acestor ziduri, încearcă să facă toate demersurile ca să transforme spațiul într-un muzeu.

Reporter: Corina Sfia
Operator: Dan Șoșdean
Editor web: Călin Țenche