Sari la conținut

Despăgubiţi după 25 de ani. CEDO a condamnat România pentru tergiversarea dosarului Revoluţiei

Printre cei opt timişeni care vor primi despăgubiri de la statul român se află şi Victoria Balogh. Şi-a pierdut soţul în urmă cu 25 de ani, în 17 decembrie 1989, cea mai sângeroasă zi a Revoluţiei de la Timişoara.

”Era groaznic, era infern”. În acea duminică mergeau împreună spre casă, dar înainte să ajungă pe strada pe care locuiau s-au întâlnit cu forţele de opresiune. Un glonţ al armatei i-a fost fatal.

”Venea un şir de militari. Aşa, cât era strada de lată, veneau cu puştile. Dar am reuşit să mă gândesc câteva secunde că nu facem nimic. De ce să tragă în noi? M-a tras de braţ, am vrut să fac un pas. Am văzut că el nu vine. M-am întors înapoi, el era împuşcat. Mişca aşa pe călcâie, ca-n filme. Chiar că numai în filme. Aşa...şi apoi a căzut ca şi cu încetinitorul jos. Întâi pe fund şi pe urmă gata. Şi a început să-i curgă sânge din gură. Să curgă, să curgă, să curgă. Şi în timpul ăsta o venit o salvare. Ne-a luat şi ne-a dus la Spital la Judeţean. Bineînţeles acolo ce era... nenorocire”, își amintește Victoria Balogh.

După zile de chin şi aşteptare a aflat că trupul soţului ei a fost dus la crematoriul din Bucureşti şi ars pentru a i se pierde urma.

”Până miercuri nu am ştiut nimic. Tot am umblat, ne-am dus în centru, poate auzim ceva. Şi miercuri ne-am dus şi am intrat în morgă, dar ei nu mai erau”, - Ce vi s-a spus? ”Era un portar de la morgă, cred, tot făcea semn: or fost duşi, or fost duşi la Bucureşti la crematoriu. Aşa or zis ei atunci. Bineînţeles noi n-am crezut. I-am căutat pe la toate spitalele”, continuă relatarea Victoriei Balogh.

Acum, la venerabila vârstă de 70 de ani, Victoria Balogh nu mai spera să câştige procesul împotriva unui stat care timp de un sfert de secol nu i-a făcut dreptate: ”Sunt bucuroasă, ce să zic? Aş fi ipocrită să spun că nu sunt bucuroasă că ne-a dat. Vă zic că e târziu acum, după 25 de ani, să mai povesteşti ceva. Ca şi când or trecut ăştia 25 aşa...

Despăgubirea este una simbolică pentru că nimeni şi nimic nu-i va putea aduce soţul înapoi. Nu mai speră să descopere adevărul vreodată aşa cum nu mai crede că va afla ce s-a întâmplat cu trupul soţului ei: ”Nici acuma n-o să ştim cine o tras în noi”.

Chiar dacă nu ştie unde este trupul sau cenuşa soţului, doamna Victoria i-a făcut mormânt în Cimitirul Eroilor, alături de alţi eroi necunoscuţi şi martiri ai Revoluţiei din Timişoara. Aici îi aprinde o lumânare şi îi aduce o floare ori de câte ori simte nevoia. ”Ştiu că nu-i aici, ştiu, dar pentru ce pun? Doar nu pun pentru o piatră. Tot pentru el. Totdeauna l-am simţit, întotdeauna l-am simţit când am venit”, afirmă Victoria Balogh.

Pentru a-şi câştiga dreptatea, Victoria Balogh a luptat 25 de ani. La fel ca ea sunt sute de alţi urmaşi ai eroilor martiri sau revoluţionari care au fost răniţi în 1989. Procesele se desfăşoară cu dificultate şi timpul pare să pună şi mai mult în umbră adevărul despre ce s-a întâmplat în acele zile.

”Dosarul Dobre şi ceilalţi pentru care s-a dat această decizie CEDO din 17 martie a durat mult pentru că am şi depus foarte multe probe. Sunt chestiuni care probabil nu se vor afla niciodată. Revoluţionarii s-au organizat între timp în asociaţii, se întâlnesc, vorbesc, ei nu uită. Aşteaptă finalitatea. Din păcate, toate aceste cercetări sunt mult îngreunate de trecerea timpului”, ne-a declarat Daniela Iordan, avocatul celor opt revoluţionari.

În ultimii 10 ani, CEDO a obligat România să plătească despăgubiri în valoare de 1,3 milioane de euro pentru 200 de foşti revoluţionari şi urmaşi de-ai lor. Dar, potrivit statisticilor, în timpul Revoluţiei din 1989, în România, şi-ar fi pierdut viaţa 1.142 de persoane, iar 3.138 au fost rănite şi 760 arestate de forţele de securitate.

Generaţia Revoluţiei 1989: „Pentru ţara pe care o iubesc mi-am pierdut piciorul” 

Reporter: Caterina Ledrer
Operator: Adrian Ionescu
Editor web: Călin Țenche