Din baschetul japonez, în cel românesc

Data publicării:
american bc timisoara


„Îmi doream să joc în Europa de foarte mult timp și sunt fericit că, în sfârșit, am ajuns aici, într-un oraș frumos ca Timișoara. Am găsit o echipă bună, un mediu pe măsură, cu antrenamente dure, în fiecare zi, exact așa cum îmi place mie”, povestește Joshua Warren.

Americanul a sosit la Timișoara tocmai din campionatul Japoniei și a sesizat deja primele similitudini.

„La fel ca și aici, baschetul de acolo e foare competitiv. Foarte rapid, multă viteză, iar eu cu asta sunt obișnuit, asta îmi place. Să alerg mult, să acopăr terenul. Nu am avut așteptări mari, pentru că știam că le place mai mult baseball-ul și fotbalul, dar și baschetul crește, este un campionat bun”, continuă americanul.

Intrat pe parcurs în partida din Mureș, Warren a izbutit patru puncte, dar speră să primească mai multe șanse în duelul de la mijlocul săptămânii viitoare, cu UBT Cluj-Napoca.

„Obiectivele mele personale, odată ajuns aici, sunt strict legate de ceea ce fac pe teren. Să recuperez cât mai multe mingi de sub panou, indiferent de adversarul direct, să mut jocul cât mai repede în față, să iau parte la tranziție”, mai adaugă noul jucător al BC Timișoara.

Timișoara are șase extra-transferuri perfectate, maximul posibil permis de Regulamentul Specific al Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2015/16. Astfel, bănățenii nu mai au voie să facă legitimări, nici măcar în caz de accidentare. 

Reporter: Claudiu Sav

Operator: Mihai Pop

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri