Sari la conținut

Din corporație, printre viniluri. Un timișorean a renunțat la jobul de manager pentru a dezvolta o afacere cu discuri vechi

”Hello! Îmi dai și mie un vinil? Ce? Beatles!” Cu un vinil a început totul pentru Cristian Crăciun. Avea doar 14 ani când a primit prima placă pentru pick-up. Nici nu îi trecea prin cap atunci că va pune pe picioare o afacere cu discurile vechi.

Cu siguranță nu o să ne îmbogățim, dar tot ce ne dorim e să trăim ok și să facem ce ne place. Am depășit suta de viniluri într-o săptămână, ceea ce e ok. Nu cred că o să ajung foarte rapid la câștigurile de la corporație, dar din nou revin la balanța dintre câștiguri și viață, deocamdată e foarte ok”, spune Cristian Crăciun.

Piesa de rezistență din beciul cu viniluri de la Timișoara e o placă de picup ce are inscripționată o rețetă de bere unicat. A fost produsă în doar câteva mii de exemplare în toată lumea, iar șase dintre ele se regăsesc în colecția lui Cristi. ”Avem un disc, este o ediție limitată pe disc avem și rețeta de bere, deci puteți face berea și acasă și suntem singurul loc în România unde găsiți pachetul ăsta. Și se pune și discul”, ne spune el.

Sute de curioși au vizitat beciul fostului corporatist de la Timișoara în care răsună încă muzica anilor '60 pe viniluri aduse din Europa și Statele Unite.

”E muzică bună, e muzica anilor noștri. E genială, super, îmi place foarte mult”, ”Chiar am cumpărat câteva dintre ele, mi-am întregit colecția și e perfect, e exact ce îi trebuia orașului ăstuia”, ”Se pare că reînvie generația viniluri, nu prea mai găsești în ziua de astăzi niciunde”, spun ei.

Un vinil costă în medie 40 de lei, dar sunt colecţionari care ajung să plătească și de patru ori mai mult pentru o singură piesă.

Reporter: Vlad Ungar
Operator: Adrian Ionescu
Editor web: Călin Țenche