Două victorii, obiectivul din Challenge Cup

Data publicării:
obiective challenge


„Acest obiectiv nu e influențat de adversarii nostril din grupele Challenge Cup este ceea ce credem noi că putem să facem. Nu vrem să fim o cometă ca să spun așa în rugby-ul european”, a declarat Dușan Filipaș, vicepreședintele RCM Timișoara Saracens.

„Vor fi meciuri extrem de dificile, dar suntem nerăbdători și, sincer, nu ne doream să fie altfel. Vrem să ne testăm împotriva celor mai buni, iar dacă vrei să fii cel mai bun, trebuie să joci împotriva unor astfel de adversari”, este de părere și Grainger Heikell, antrenorul timișorenilor.

„Cred că important este să ne bucurăm de aceste meciuri, cu siguranță vom avea foarte mult de învățat din aceste meciuri pentru că jucăm cu echipe foarte puternice, ce practică un rugby foarte bine organizat, de fapt totul e foarte bine organizat”, admite și Stelian Burcea, căpitanul „sarazinilor”.

Duelurile din grupele Challenge Cup sunt progrmate să înceapă la mijlocul lunii octombrie și se vor desfășura până în decembrie. Cel mai probabil, Timișoara Saracens va disputa prima dată cele trei jocuri pe teren propriu, pentru ca mai apoi să facă deplasarea în Anglia, Scoția și Franța. Competiția va fi transmisă, în exclusivitate, pe canalele Digisport.

Reporter: Claudiu Sav

Operator: Dan Petcu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri