Sari la conținut

Dragan Petricevic părăsește BC Timișoara

Dragan Petricevic nu mai este, începând de astăzi, antrenorul celor de la BC Timișoara. Tehnicianul de 46 de ani a demisionat de la conducerea clubului bănățean, imediat după partida susținută sambătă, în deplasare, la Oradea. Petricevic și-a motivat decizia, după o ședință a conducerii clubului.

„Am hotărât să mă retrag ca un semnal de alarmă total față de ceea ce se întâmplă cu acest club. Afirm că, deocamdată, această echipă este lăsată de izbeliște și nu se vede nicio soluție”, a precizat Petricevic.

„Sunt de înțeles toți acești oameni, care au făcut tot ce a depins de ei, au muncit, au pus suflet la acest club... au rămas în condiții grele. Dar vine un moment în care nu mai vezi nicio speranță, nu mai vezi absolut nimic și totul se năruie”, spune și Leontin Demaio, managerul general al clubului.

„Leii” sunt extrem de aproape de desființare, chiar dacă acum o lună vorbeau despre prezența în cupele europene.

„Din păcate, nu că nu se mai poate face performanță la această echipă, ci ea devine o echipă de amatori, deși acum o lună am vorbit despre performanțe înalte la nivel de cupe europene”, adaugă tehnicianul bosniac.

„Această echipă nu este proprietatea noastră, este proprietatea Consiliului Local și a Consiliului Județean. Are un consiliu director, are o Adunare Generală a Asociațiilor… ei sunt cei care trebuie să ia o decizie. Problema este că trebuie să o ia!”, mai spune Demaio.

Dragan Petricevic a câștigat de două ori Cupa României la Timișoara, în timpul mai multor mandate deținute pe banca tehnică a alb-violeților. Conform conducerii, cel mai probabil, locul său pe bancă va fi luat de unul dintre antrenorii rămași în cadrul academiei BC Timișoara. Bănățenii au programat, la finele săptămânii, încă un joc în Liga Națională, în sala „Constantin Jude”, împotriva celor de la SCMU Craiova. 

Reporter: Claudiu Sav

Operator: Andrei Marina