Drum deschis spre Final Four. ICIM Arad a trecut de Flying Foxes Post Viena cu 81 la 64

Data publicării:
final four prima

”Echipa e departe de ceea ce poate să arate, însă a fost o victorie bună. Cred că au fost momente foarte bune ale jocului, în care am jucat foarte bine, după care nu am jucat deloc bine”, spune Jose Araujo, antrenor la Universitatea Goldiş ICIM Arad.

”Noi avem o echipă semiprofesionistă, unele jucătoare au rămas acasă din cauza slujbelor pe care le au, de aceea am avut o bancă foarte scurtă. Oricum nu e uşor să menţii 40 de minute un nivel atât de ridicat precum cel impus de Arad”, precizează Laszlo Sterbenz, antrenorul celor de Flying Foxes Post Viena.

Meighan Simmons a fost din nou cea mai bună marcatoare pentru Arad cu 18 puncte, urmată de canadianca Plouffe care a reuşit 15 puncte.

”Asta (n.r. victoria) ne pregăteşte cu siguranţă pentru următoarele meciuri. Am luat un elan bun, ne-am obişnuit să facem lucrurile bine în ofensivă, în special în zonă, am avut câteva treceri foarte bune din atac în apărare şi asta a fost de asemenea util”, spune Katherine Plouffe, de la Universitatea Goldiş ICIM Arad.

Este a patra victorie a ICIM Arad în tot atâtea meciuri disputate anul acesta în Liga Europei Centrale. Evoluţia bună de până acum le deschide arădencelor drumul spre Final Four.

Reporter: Dan Codre
Operator: Cristian Kovacs
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri