Drum județean distrus de autostradă. Locuitorii se plâng că li se crapă casele

Data publicării:
drum

Coșmarul locuitorilor din Brănișca a început în urmă cu aproape un an, atunci când au demarat lucrările de construire la lotului IV din tronsonul de autostradă Lugoj-Deva. Stadiul lucrărilor este de nici 25%, așa că oamenii mai au de îndurat până când vor scăpa de traficul intens de la ei din localitate.

Drumul plin de gropi și de noroi nu este singura problemă cu care se confruntă locuitorii din Brănișca. Ei se plâng și de faptul că zidurile caselor au început să crape din cauza vibrațiilor provocate de mașinile de mare tonaj care le tranzitează localitatea”, spune Caterina Ledrer, reporter Digi24 Timișoara.

Oamenii spun că tirurile ar putea alege alt traseu pentru a ajunge pe șantier, dar preferă să folosească drumul județean pentru că este mai scurt: ”Majoritatea caselor de pe lângă șosea sunt afectate din cauza tonajului”, ”Ar fi fost o posibilitate să ocolească satul, dar prin bunăvoința autorităților nu s-a făcut nimic”, ”Vin mașini cu gabarit mare, merg în viteză, strică toate casele, geamurile, asta este”, ”Ei tăt se laudă că fac drum, să scurgă apa acolo, dar știe Dumnezeu când o fi și timpu' ăla”.

Autoritățile locale, sătule să vadă cum drumul care trece prin localitate se distruge pe zi ce trece, s-au plâns Consiliului Județean Hunedoara, administratorul șoselei. Şi nu s-au dus cu mâna goală, ci cu măsurători de trafic. ”În trei ore au fost în jur de 300 de autovehicule. Ele merg în șantier cu piatră, se întorc goale, fac 3-4 ture pe zi”, precizează Teodor Lazăr, primarul comunei Brănișca.

- Ceea ce înseamnă că vă distrug drumul?

- Distrus e puțin zis. Mai degrabă ni-l desfințează.

Mai marii județelului s-au întâlnit cu reprezentanții firmei care construiește autostrada și le-au impus repararea drumului pe propriii bani. Deși gropile trebuiau astupate în ianuarie, acest lucru nu s-a întâmplat. Acum, constructorul are la dispoziție o săptămână să facă reparațiile necesare.

”Lunar, comisia mixtă Consiliul Județean - constructor evaluează degradările produse de trafic. Tot în luna respectivă în care s-a constatat deteriorarea carosabilului, intervenție din partea constructorului”, spune Dorin Gligor, vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara.

- Și acest lucru va dura până când va fi gata autostrada?

- Va dura în cursul acestui an. Dar eu cred că prima intervenție de luna asta trebuie să fie de amploare”.

Dacă nici de această dată constructorul nu se ține de cuvânt, Consiliul Județean Hunedoara va asfalta drumul pe propriii bani și va da în judecată compania care construieşte autostrada ca să îşi recupereze investiția. Problema este că lotul IV al şoselei de mare viteză are termen de finalizare luna mai a anului 2016. Până atunci, utilajele vor traversa în continuare comuna Brănișca, iar drumul riscă să fie din nou degradat.

Reporter: Caterina Ledrer
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri