Sari la conținut

Drum supravegheat din elicopter


„Din momentul ridicării, elicopterul supraveghează drumul național 6 din județul Caraș-Severin pe o distanță de 108 kilometri” - Vlad Ungar, reporter Digi24 Timișoara.

Oamenii legii au apelat la această metodă după ce au observat că în zonã a crescut numãrul accidentelor. Numărul mașinilor s-a dublat, pentru că tirurile spre Bulgaria, Turcia și Asia trec pe această arteră.

„Acum trei ani, media zilnică se situa undeva la 6 mii de unități per 24 de ore, la momentul actual discutăm despre 11-12 mii de unități, aproape dublu față de acum trei patru ani”, explică comisar șef Decebal Davidoiu, șef serviciu rutier IPJ Caraș-Severin.

Așa că acum șoferii care încalcă regulile de circulaţie sunt filmați din elicopter, iar polițiștii de la sol sunt anunțați și îi pot opri imediat.

„În stânga mea este sistemul de observare în care este montată efectiv o cameră care permite monitorizarea traficului. Prin aceste două joystick-uri pot manevra camera, o pot focusa. Ea este efectiv orientată spre mașina țintă care săvârșește o infracțiune”, indică maistru militar principal Claudiu Tuzlaru, de la Unitatea Specială de Aviație Tulcea.

„Oricum își fac treaba bine și cei care stau așa că nu cred că este nevoie de așa ceva”, spune un șofer. 

„Automat sunt transmie către echipaje. Nouă ne transmit informațiile. Lucru bun, așteptăm rezultatul”, este de părere un alt participant la trafic.

De la începutul acestui an, 14 persoane şi-au pierdut viața în accidente rutiere produse în județul Caraș-Severin, mai bine de jumătate, pe DN6.

Reporter: Vlad Ungar

Operator: Adrian Ionescu