Sari la conținut
News Alert

Duel dublu Timişoara - Arad, la baschet

Va fi un dublu duel Timişoara - Cluj, în primul tur al Cupei României. BC Timișoara va juca împotriva celor de la U BT, iar Timba va întâlni nou-promovata Universitatea. Dubla manşă are loc pe 27 septembrie şi 1 octombrie.

Din cauza retragerii Ştiinţei Bucureşti, noua ediţie a Cupei României adună la start numai 13 echipe. Energia Rovinari s-a calificat direct, prin tragere la sorţi, iar în sferturi va mai ajunge şi una dintre echipele învinse, cu cel mai bun coeficient. Timba şi BC Timişoara se vor înfrunta în campionat, în etapa a doua, leii urmând să deschidă sezonul pe teren propriu, contra Stelei, la fel ca şi urşii, care vor primi replica celor de la BCM U Piteşti.

În ceea ce priveşte competiţia feminină, BC Tymes Timișoara, fosta BCM Danzio, va juca în Cupă împotriva lui Phoenix Galați, chiar contracandidata din sezonul trecut, la ultimul loc de play-off. Primul meci va avea loc în 20 septembrie în Moldova, iar returul, patru zile mai târziu. Învingătoarele din cele 7 meciuri din primul tur vor fi însoţite în optimi de echipa care pierde la cea mai mica diferenţă. În campionat, timișorencele vor începe sezonul cu două deplasări, la Sfântu Gheorghe, cu ACS Sepsi și la Arad, împotriva vicecampioanei ICIM.

redactor: Miodrag Hojda
editor web: Călin Țenche