Final de săptămână plin de box

Data publicării:
box sala olimpia

Prima întrecere este organizată și sub egida Federației Române de Box și are loc, în premieră, în capitala Banatului. Tineri pugiliști de la loturile naționale ale României, Serbiei și Croației vor urca în ring, cu începere de la ora 17. Întrecerea constituie și o pregătire pentru Europenele de Tineret, în noiembrie, în Polonia.

„Este în premieră în România. Domnul preşedinte Leonard Doroftei a hotărât ca localităţile din apropierea graniţelor (limitrofe) să facă o Gală a Prieteniei. S-a început la Giurgiu, cu Bulgaria, aici la Timişoara cu Serbia şi Croaţia, o să fie la Cluj, cu Ungaria şi la Baia Mare cu Ucraina”, explică Mihai Ion, președintele Asociației Județene de Box Timiș.

Ziua de duminică va fi rezervată boxerilor din zonă, care se vor înfrunta, de la ora 11.00, în cadrul ediției cu numărul trei a „Cupei Timișoarei”. Reprezentanții cluburilor de box din oraș, dar și din Lugoj, își vor încrucișa mănușile cu cei de la grupările sârbe din Loznica, Novi Sad și Pancevo, la copii, cadeți, juniori și seniori.

„Prima şi a doua ediţie au fost şi cu participarea Germaniei, dar acum ei ne-au anunţat că nu pot ajunge... au o serie de probleme financiare , cu clubul şi am hotărât să vină astfel din Serbia şi Croaţia”, adaugă Mihai Ion.

Și finalul de an va fi unul încărcat pentru boxul timișorean, având în vedere că în decembrie va avea loc o nouă ediție a Cupei Revoluției, cea mai longevivă întrecere de pe Bega.

„În 5 decembrie va avea loc Cupa Revoluţiei. Atunci o să avem sportivi şi din Ungaria, am vorbit cu ei de acolo şi cu cei din Serbia, dar şi din ţară, de la noi”, completează președintele AJB Timiș.

Reporter: Claudiu Sav

Operator: Dan Petcu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri