Fiţuici de nota 10, consecinţe de nota 1

Data publicării:
fituici2 1

„Kit-ul de prim ajutor", aşa cum îi spun cei care îl vând, cuprinde trei variante: o carte de dimensiuni normale, memoratoar de buzunar şi fiţuici de dimensiuni foarte mici. Comanda se face în doar câteva secunde pe internet, şi fie că este vorba de Matematica, Geografie sau Limba şi literatura română, „materialul didactic" ajunge în mai puţin de 24 de ore în mâinile doritorilor.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Timiş îi descurajează rapid însă, pe cei care se bazează pe copiat. Aura Danielescu, inspector şcolar general ISJ Timiş, afirmă: ”Nu au cum să intre cu ele fără să fie surprinşi de supraveghetori, care sunt extrem de bine instruiţi, şi de camerele de vederi audio-video care sunt în sălile de examen”.

În urmă cu zeci de ani, examenele nu erau supravegheate video, numărul celor care copiau era mult mai mic. De metodele care implică tehnologia avansată nu putea fi vorba, iar fiţuicile erau făcute manual şi cu greu folosite. ”Nu era ca astăzi cu căşti în urechi, şi telefon mobil. Vai de mine, nu era aşa ceva”, ”Aveau anumite rezumate făcute, le ţineau fie prin buzunare, fie pe unde puteau. La fete ştiu că am văzut o singură dată, am văzut o colegă care îşi ţinea sub fustă”, ”Rămânea ceva în capul lor folosind fiţuica. Măcar erau obligaţi să citească, să scrie. Rămânea ceva în capul lor”, ”Sub carte, sub foaie, în crăpătura băncii. Trebuia să ştii un sfert de lecţie, măcar. Păi dacă nu ştii nimic, până ajungi la faza care trebuie, se duce ora” spun elevii.

Fraudarea examenelor era aspru pedepsită, iar vinovatul era stigmatizat chiar şi de colegi: ”Şi am fost chemaţi de acasă toţi cei care am stat în banca respectivă, pentru a identifica scrisul şi a-şi da seama cine este cel care a copiat. Şi toţi am certat-o pentru că ne-a făcut clasa de ruşine”.

Iar cartea-fiţucă nu e singura scoasă la vânzare pe Internet. Tinerii care încearcă să păcălească vigilenţa profesorilor supraveghetori şi a camerelor video pot şă-şi încarce „sursele de inspiraţie" direct pe telefonul mobil. Fişierele care se descarcă sunt contra cost, însă nimeni nu garantează că elevii pot să intre în sala de examinare cu telefoanele mobile.

În toate cazurile, riscurile sunt mari, iar investiţia nu asigură promovarea examenului de maturitate.

reporter: Adina Iriza
operator: Adrian Ionescu
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...