Fostă spălătorie, transformată în centru medical, specializat în diagnosticul malformaţiilor fetale

Data publicării:
centru medical

Lucrările la reabilitarea fostei spălătorii într-un modern centru medical vor fi finalizate în următoarele patru luni. Aici vor fi amenajate două cabinete pentru consultaţii, o sală de intervenţie, saloane pentru paciente, precum şi un laborator de genetică şi alte laboratoare pentru analize.

„Vom avea condiţii de muncă la standarde europene, va creşte calitatea actului medical, dar în acelaşi timp şi pentru paciente care se vor putea adresa spitalului cu bilet de trimitere, putând beneficia de ecografii gratuite, analize gratuite în sarcină", spune Olimpia Oprea, manager de proiect.
`
„Îmbunătăţeşte serviciile de sănătate într-un domeniu în care nu este o acoperire încă suficientă şi calitatea serviciilor va creşte şi pacientele vor putea beneficia de un diagnostic mai rapid şi de calitate mai bună", ne-a precizat Dan Navolan, medic obstetrică-ginecologie la Secţia „Odobescu", Spital Municipal Timişoara.

Pacientele maternităţii se bucură că prin această investiţie, spitalul va fi dotat cu aparatură de ultimă generaţie, iar consultaţii care puteau fi făcute numai în centre private, contra cost, vor putea fi realizate, de anul viitor, şi aici, pe baza unei trimiteri de la medicul de familie: „Situaţia economică a tuturor femeilor din România, din muncă cinstită, este precară la orice nivel. Şi 100 de euro pentru o consultaţie este mult pentru toată lumea", „Ne bucurăm pentru că sunt multe femei care nu au posibilitatea să facă lucrul acesta şi chiar îşi doresc ca pe parcursul sarcinii să poată veni să îşi facă un consult, o ecografie", „Copiii sunt viitorul nostru şi ţinând cont de câte tratamente şi cât de îngrijoraţi sunt părinţii în ziua de astăzi, de toate bolile care pot apărea la un nou născut, care nu poate să spună ceea ce îl doare, e o idee excepţională care poate ajuta mămicile să fie mai sigure pe ele".

Proiectul, care implică parteneri din România şi Serbia, are valoarea totală de 2 milioane de euro şi este finanţat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România - Serbia. Din această sumă, 1,5 milioane revin partenerului din Timişoara.

Reporter: Miodrag Hojda
Operator: Mihai Pop
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri