Sari la conținut

Fostul preşedinte al CJ Hunedoara, incompatibil

Potrivit ANI, Mircea Moloţ a încălcat regimul conflictului de interese în materie administrativă. Mai exact, în perioada executării mandatului de preşedinte al consiliului judetean, acesta, a fost membru al adunării Eparhiale a Episcopiei Devei şi Hunedoarei şi al Consiliului Eparhial. Astfel, a participat la adoptarea unei hotărâri referitoare la finanţarea nerambursabilă episcopiei, care, în 2013 a primit două milioane de lei. Mircea Molot este cercetat şi de DNA pentru fapte de corupţie: trafic de influenţă, luare de mită şi spălare de bani. Până acum însă dosarul nu a fost trimis spre judecare. Moloţ a fost suspendat din functia de preşedinte al CJ Hunedoara în decembrie 2014. Până atunci, condusese timp de 2 mandate consiliul judetean. El a fost de asemenea si presedinte al PNL filiala Hunedoara.

Redactor: Andrada Velciov