Sari la conținut
News Alert

Galop de sănătate pentru calificarea în semifinală

Tangimana Fonovai a ieșit primul la rampă, cu două eseuri la rând, pentru ca după aceea atenția să cadă pe rezerva Vlad Zaharia, care până la finele meciului și-a trecut în cont trei eseuri. Ultimul, după o fază creată împreună cu Jody Rose.

„Nu mă așteptam să se accidenteze Fono, important e că nu e ceva grav și că cu ocazia asta am reușit să marchez primul eseu. Cu ajutorul băieților, pentru că nu poți juca rugby de unul singur, cu ajutorul lor reușești”, a declarat, la final, Vlad Zaharia.

Au mai culcat mingea în terenul de țintă al bucureștenilor Stephen Shennan de alte două ori, dar și Jack Umaga, Jody Rose și Eugen Căpțână, în vreme ce Valentin Calafeteanu a fost responsabil cu transformările. Oaspeții au replicat doar prin tentativa de tinta a lui Fahiua Siale și prin transformarea lui Alex Țiglă.

„Până la urmă, am reușit câteva eseuri spectaculoase. Mai sunt, evident, multe aspecte la care trebuie să lucrăm și pe care trebuie să le îmbunătățim până la semifinală, dar sunt foarte mulțumit de evoluția de astăzi și, evident, de rezultat”, a precizat și Grainger Heikell, antrenorul timișorenilor.

„Valoarea echipei din Timișoara s-a văzut din start. Se știe că formează o echipă foarte bună, cunoaște foarte bine jocul, sunt de foarte mult timp împreună, nu degeaba sunt campioni în ultimii ani, câștogători ai Cupei și cred că și anul acesta tot ei vor fi învingători”, a recunoscut omologul său, Daniel Neaga.

Bănățenii revin pe arena „Gheorghe Rășcanu”, duminică, de la ora 13:00, când vor da piept cu Steaua, învingătoarea sfertului de finală cu Poli Iași. În cealaltă semifinală stau față în față CSM Știința Baia Marei și Dinamo. Ultimul act al Cupei României este programat să aibă loc pe 21 mai, tot la Timișoara.

Reporter: Claudiu Sav

Operator: Andrei Marina