Gândacul florilor amenință din nou livezile din Timiş

Data publicării:
g2

Anul trecut, în livada lui Ludovic Schmidt, gândacul nu a cruțat nimic. Din cele 5 hectare cu pomi fructiferi, proprietarul nu a rămas cu absolut nimic. Ceea ce e și mai grav e faptul că situația nu era nouă. Ani la rând, gândacul florilor a decimat de pe crengi inflorescențele. Acum, gândacul a revenit, chiar și mai devreme decât normal, să atace primele flori: cele de cais și piersic. Soluții nu există.

 "Înspre bine, nu s-a întâmplat nimic, față de anul trecut. Tot batem pasul pe loc. Chimic, nu avem nicio șansă, în primul rând pentru că nu sunt substanțe omologate pentru acest gândac şi în al doilea rând din cauză că suprafaţa acoperită de dăunător este foarte mare", declară resemnat Ludovic Schmidt, proprietarul unei livezi. 


Autoritățile din Jimbolia au insistat în nenumărate rânduri la Direcţia Agricolă Timiş, dar şi la Direcţia Fitosanitară și Protecţia Plantelor, să se găsească o soluţie la distrugerea livezilor. Din păcate, responsabilii primăriei nu au primit nici în ziua de astăzi undă verde pentru stârpirea dăunătorului cu pesticide.

Daniel Gorgan, viceprimarul Jimboliei, ne spune: "Noi, de anul trecut, am înștiințat oficial Direcţia Fitosanitară, Direcţia pentru Agricultură, cât şi Ministerul Agriculturii. Din păcate, în acest moment, nu am primit niciun răspuns oficial, decât de la Direcţia pentru Agricultură Timiş".

Reprezentanții Direcţiei Agricole Timiș dar și cei de la Fitosanitară spun că și ei sunt cu mâinile legate la spate de autoritățile centrale. Anul trecut, o comisie a luat probe de sol din zonele afectate însă nu au găsit nicio urmă de gândac. Acesta hibernează în sol, doar că nu în solul din zonele în care acționează pentru a se hrăni. Ca în fiecare an, autorităţile agricole centrale dau atenţionări şi derogări pentru anumite substanţe, pentru a fi folosite la stropirea de urgenţă. Acestea, însă, nu sunt atent documentate și pot afecta fauna

"Nu ştim dacă doza respectivă de produs protejează polenizatorii. Culturile agricole preferate de acest gândac, rapița, diferite specii de pomi, au polenizare entomofilă, cu ajutorul insectelor, a bondarilor, albinelor, în mod special", declară Doru Petanec, directorul Direcției Agricole Timiş.

Atât timp cât nu va exista un pesticid omologat oficial dar și documentat temeinic, pomicultorii asistă neputincioși la distrugerea propriilor livezi. Pentru Ludovic Schmidt, soluția pesticidului nu există. Acesta are livadă ecologică, deci nu poate stropi cu nimic, chiar dacă e omologată. Se gândește serios să renunțe la factorul bio și să treacă pe pomicultură convențională. Investiția de până acum, este colosală iar pierderea... integrală. Din 2008 și până acum s-au investit nu mai puțin de 80 000 de euro, în această livadă. Vorbim de 7000 de pomi, ai căror flori nu au reușit să devină fructe.

În perioada aceasta, urmează să înflorească merii, cireșii și prunii. Din păcate, pentru Ludovic Schmidt, previziunile sunt la fel ca și în anul trecut: o livadă devorată de gândacul florilor.


reporter: Ioana Sapianu
operatori: Mihai Pop, Cosmin Pîrlogea
editor web: Răzvan Bulacu 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri