Sari la conținut
News Alert

Generalii maghiari - comemoraţi la Arad. Filiala locală a organizaţiei Noua Dreaptă a organizat un marş

Aproximativ 400 de etnici maghiari din România, dar şi din Ungaria au ţinut să fie prezenţi în Parcul Reconcilierii Româno - Maghiare din Arad, pentru a-şi comemora eroii. ”Dorim ca să păstrăm memoria lor aşa cum se cuvine, să ne comemorăm eroii în pace”, ne-a declarat Bognar Levente, viceprimarul Aradului.

”Suntem maghiari, iar poporului maghiar păstrarea amintirii martirilor de la Arad este foarte importantă. Într-o viaţă de om este bine să vii măcar o dată. Noi suntem astăzi aici pentru prima oară”, ”Nu zic că vin în fiecare an, dar când am posibilitatea să vin la Arad, atunci întodeauna încerc să fiu”, ne-au spus participanții la manifestare.

Spre desebire de alţi ani când asistau la faţa locului la manifestările maghiarilor, anul acesta reprezentanţii organizaţiei Noua Dreaptă din Arad au ales să nu vină în parc. În schimb, zece dintre ei au mărşăluit pe buleverdul din centrul oraşului: ”Criminalii de război nu-i comemoraţi la noi!”.

”Am ales altfel să nu mai avem probleme cu autorizaţia de la Primărie, pentru că tot timpul au fost discuţii. Am făcut un pas noi spre reconciliere pentru că din partea maghiarilor vedem că nu există reconciliere”, afirmă Angel Popescu, preşedinte Noua Dreaptă Arad.

Manifestările de la Arad s-au încheiat fără nici un fel de incidente. Prezenţi în Parcul Reconcilierii, membrii partidului de extremă dreapta Jobbik au renunţat până la urmă la desfăşurarea steagurilor ce poartă însemnele specifice organizaţiei.

Reporter: Dan Codre
Operator: Cristi Kovacs
Editor web: Călin Țenche