Sari la conținut

Grădina zoologică de la Hunedoara, închisă 


„[Ați fi vrut să vizitați grădina?] Da, cu mare plăcere, pentru copilul meu, și nu ne-a lăsat deloc, uite, scrie anunțul, dar nici nu am știut”, spune un localnic.

Nici între 2011 şi 2013, vizitatorii nu au putut să admire animalele de la grădina zoologică de la Hunedoara. Atunci au avut loc lucrări de reabilitare făcute cu fonduri de la Ministerul Mediului și de la primărie, în valoare totală de peste 1,7 milioane de lei.

„La mai puțin de 3 ani de când a fost redeschisă, activitatea grădinii zoologice a fost din nou oprită. De această dată nu pentru lucrări de modernizare, ci pentru îmbunătățirea condițiilor în care sunt ținute animalele” - Andrada Velciov, reporter Digi24 Timișoara.

Un control efectuat în urmă cu două zile a scos la iveală mai multe nereguli. În afara opririi activității, inspectorii sanitar veterinari au aplicat și o amendă de 48.500 de lei.

„S-au constatat deficiențe în ceea ce privește condițiile de cazare, de bunăstare și de întreținere a animalelor, deficiențe în ceea ce privește întreținerea spațiilor adicente, a spațiilor pentru depozitarea hranei, a izolatorului pentru animale, deficiențe în întocmirea și neîntocmirea la zi a documentelor sanitar veterinare”, explică Mihai Jula, directorul DSV Hunedoara.

Conducerea grădinii susține că va încerca să remedieze problemele, dar are și o explicație pentru existența lor. 

„Ideea este ca în aceste 30 de zile să remediem toate neregulile, să curățăm padocurile ierbovorelor și să le aducem într-un stadiu normal. În urma ploilor care au fost în Hunedoara în ultima perioadă, ele s-au degradat din punct de vedere al solului foarte tare”, povestește Aurel Bold, directorul Grădinii Zoologice din Hunedoara.

Localncii care au vizitat până acum grădina cred că suspendarea activității până în 15 iulie poate fi, în final, în favoarea animalelor.

„S-ar putea mult mai bine, zic eu, mai bine pentru animale, decât să le chinui, și și-asa sunt puține, cam lasă de dorit grădina zoologică, că nu prea ai ce să vezi”, spune un localnic.

„Condițiile în care trăiesc animalele, foarte rele, de exemplu la măgar sau nu știu unde erau clementine. Clementine mănâncă măgarul? Hai să fim serioși”, adaugă un alt vizitator.

 „Păi e păcat, că vin mulți turiști, am văzut pe-aci zilnic mașini din țară venite”, adaugă un altul.

Grădina zoologică se întinde pe 3 hectare, în zona pădurii Chizid. Aici trăiesc aproape 100 de animale din 18 specii, printre care doi tigri și doi lei. Până la jumătatea lunii iulie, cei 10 angajați vor trebui să îmbunățățească toate condițiile pentru ca grădina zoologică să nu rămână și fără autorizație de funcționare, caz în care animalele trebuie relocate la alte grădini din țară. 

Reporter: Andrada Velciov

Operator: Tiberiu Mariș