Grigore Leșe, în concert la Deva

Data publicării:
grigore lese la deva


„România are nevoie de modele în viitor, și eu mi-am asumat asta. Sigur, noi ne mai abatem câteodată de la rânduiala asta, dar trebuie să fim un rost, altfel nu putem merge înainte, societatea nu merge înainte fără modele”, a explicat, la final, Grigore Leșe.

Grigore Leşe a cântat mai bine de o oră, iar spectatorii au trăit fiecare moment al concertului.

„M-a copleșit felul în care a interpretat și atmosfera care s-a creat efectiv, chiar s-a deschis sufletul și îs rare momentele astea de frumusețe, de autentic”, spune un spectator.

„Mi-a plăcut foarte mult, el este un tip autentic și îmi place foarte mult, muzică autentică, de valoare, sper să promoveze cât mai mult tradițiile noastre”, adaugă un altul.

„Nu trebuie să dispară sub nicio formă tradiția asta, pentru că este în fond și la urma urmei muzica inimii, a sufletului nostru românesc”, admite un alt devean prezent la spectacol.

„M-am gândit la repertoriu, să se potrivească, să fie pe sufletul oamenilor, am ținut cont am ținut cont de sărbătoare, am ținut cont de texte, ce texte aleg, cum cânt, cum fac”, a mai spus Leșe.

Concertul lui Grigore Leșe a încheiat ediția din acest an a Zilelor Devei.

Reporter: Andrada Velciov

Operator: Tiberiu Mariș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri