Hristo Stoichkov revine la Dudeștii Vechi. Legenda fotbalului bulgar va lua parte la un meci de gală pentru Kassandra Rotariu

Data publicării:
stoichkov

Încasările meciului vor fi donate donate micuței Kassandra, fetița adoptată de Iosif Rotariu care, la o vârstă fragedă, a trecut deja prin 37 de operații. Hristo Stoickhov va forma o echipă din foștii săi coechipieri, de la echipele de club sau de la naționala Bulgariei.

Printre numele anunțate deja în echipa sa sunt cele ale lui Petar Mihtarski, Gosho Ginchev și Vasil Dragolov. De partea cealaltă, în echipa lui Rotariu și-au anunțat prezența Rodion Cămătaru, Adrian Bumbescu, Miodrag Belodedici, Ilie Balaci, Dănuț Lupu, Valentin Velcea și Marcel Băban. Partida va avea o însemnătate în plus, deoarece cu prilejul acestui meci de gală se va inaugura și nocturna stadionului „Hristo Stoichkov".

În urmă cu doi ani, legenda bulgarilor sosea în Timiș pentru două evenimente importante. La Timișoara și-a lansat filmul autobiografic, „Hristo", care a avut premiera la sala „Capitol". Apoi, pe 15 august 2013, a jucat pe gazonul stadionului din Dudeștii Vechi, care de atunci îi poartă numele, într-un joc în care au mai evoluat foști internaționali bulgari, foști fotbaliști cunoscuți din țara noastră, dar și o selecționată a echipei locale Pobeda.

Redactor: Claudiu Sav
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri