Sari la conținut

ICIM Arad a câștigat și returul cu BCM Danzio

Galben-albastrele s-au impus în toate cele patru sferturi, diferența cea mai mare fiind chiar în ultimul, câștigat cu 23 la 14. În tur, diferența a fost mai clară, după  89 la 50. Cea mai bună marcatoare a învingătoarei a fost Shwanta Dyer, cu 23 de puncte, urmată de colega ei, Jefimija Karakasevic, cu 13 puncte. La gazde, cea mai eficientă a fost Carole Harris, cu 14 puncte, urmată de Zorica Mitov, cu 12 și Jovana Jaksic, cu 11 puncte.

„Această echipă merge foarte bine acum. Sunt sigur că lotul nostru va fi unul foarte competitiv. Astăzi a fost un meci normal pentru noi, am venit să ne facem treaba, fără vreo presiune în plus, am controlat jocul și suntem fericiți că ne-am calificat în următoarea fază a Cupei", Jose Araujo, antrenor ICIM Arad.

Portughezul de la cârma formației arădene spune că echipa sa se poate bate la titlu, deși obiectivul în acest sens nu este încă trasat.

„Întotdeauna asta e ținta clubului, așa că nu pot să spun că nu îmi doresc titlul, antrenez ICIM. Acest campionat va fi mult mai strâns decât precedentul. Am văzut deja câteva echipe, Brașov și Cluj joacă mai bine, sunt curios să văd și Galațiul. Va fi un campionat greu", Jose Araujo, antrenor ICIM Arad.

Cele două formații din vestul țării vor debuta în noua stagiune a Ligii Naționale, sâmbătă. Timișorencele vor juca tot acasă, în compania celor de la Universitatea Cluj, în vreme ce adversarele lor vor evolua, în deplasare, cu Phoenix Galați.