Sari la conținut

În locul istoriei, centre comerciale. Fosta Fabrică de Ciorapi va deveni supermarket

Proprietarul abatorului a fost amendat cu 8.000 de lei pentru că a lăsat monumentul să se degradeze. Autorităţile l-au obligat să înceapă lucrările de punere în siguranţă a imobilului. Însă, potrivit legii, proprietarul nu are numai obligaţia de a conserva monumental, ci şi de a-l pune în valoare.

Un alt exemplu se află chiar în centrul Timişoarei. Cazarma U a fost vândută de primărie, în 2008, unui concern lituanian, cu 10 milioane de euro. Cumpărătorul, la rândul său, a înstrăinat clădirea cu 7 milioane de euro. Inițial, se dorea aici deschiderea unui hotel, apoi a unui complex de birouri. Planurile au rămas însă în aer.

Cazarma U este un alt exemplu de monument istoric ajuns proprietate privată şi nevalorificat. În urmă cu un an a fost înlăturată tencuiala de pe faţadă pentru că reprezenta un pericol public, dar apoi lucrările de conservare s-au oprit. Acum, fosta cazarmă este casă pentru oamenii fără adăpost şi câinii fără stăpân.

Tocmai pentru că monumentul nu este conservat, proprietarul a primit o amendă de 5.000 de lei de la autorităţile locale.
Pe legea 422 sunt obligaţi să pună în valoare construcţia, dar evident că o construcţie care stă închisă se degradează. Ea trebuie să intre în circuitul civil, circuitul oraşului. De aceea credem că sunt necesare şi alte lucrări. Exact ce se întâmplă şi la Abator, criza economică a dus investiţiile, care nu sunt mici deloc, sunt foarte mari, a dus la blocaj”, precizează Ciprian Ciurariu, arhitectul şef al Timişoarei.

Tot în Timişoara, fosta Fabrică de Ciorapi, construită la începutul secolului XX, se transformă într-un supermarket. Construtorul a avut obligaţia sa păstreze doar două corpuri de clădire protejate de lege. Restul sunt deja una cu pământul. Dacă timişorenii mai în vârstă îşi amintesc cu nostalgie de vremurile când în fabrică munceau sute de oameni, alţii de abia aşteaptă să aibă un nou magazine în zonă: ”Eram ucenic. La 14 ani am intrat ucenic şi la 30 am ieşit inginer. Bravo! Dărâmaţi că nu ştiu peste câţi ani veţi clădi cât s-a clădit pe munca noastră”, ”Decât să stea nişte ruine care nu se mai folosesc la nimic, erau adăpost de diverse, e mai bine să fie un loc amenajat, un loc civilizat. Abia aştept”, ”Îmi pare rău că se demolează, îs bucuroasă că se face altceva nou. Îi păcat că se pierde, fiind veche, dar asta este”.

Ce pot face autorităţile locale? ”Am făcut notificări în baza legii 153, s-au dat amenzi pe legea 422. Astea sunt lucrurile pe care poate să le facă primăria. Dacă aceste lucruri nu se vor întâmpla, atunci probabil vom ajunge în instanţă”, spune Ciprian Ciurariu.

Momentan, pentru niciun obiectiv nu a fost emisă autorizaţie de construire, iar autorităţile spun că aşteaptă ca proprietarii să le prezinte proiecte pentru punerea în valoare a monumentelor istorice.

Reporter: Caterina Ledrer
Operator: Viorel Jiva
Editor web: Călin Țenche