În sfârșit, deasupra liniei: SCM BC Timișoara – BCMU Pitești, 85-69

Data publicării:
bct pitesti

SCM BC Timișoara a obținut a cincea victorie stagională, împotriva unui adversar direct în lupta pentru evitarea retrogradării. „Leii din Banat” au controlat în totalitate întâlnirea din sala „Constantin Jude”, disputată în compania celor de la BCMU Pitești. 

Timișorenii au terminat primul sfert în avantaj, 26-17. În cel de-al doilea, Piteștiul a avut o tentativă de revenire, s- apropiat la patru puncte de gazde (38-34), însă Djapa & co. s-au distanțat din nou, stabilind un avans de 13 puncte la pauza mare, 48-35. Sfertul 3 le-a revenit piteștenilor, însă doar la un punct diferență (17-16), insuficient pentru a pune în pericol victoria gazdelor, care au continuat să mărească diferența de pe tabelă, pe care au oprit-o la +16.

„Nu sunt fericit de modul în care am jucat. Cu siguranță, nu a fost un joc ușor, toată lumea a simțit o oarecare presiune. Mai ales în partea a doua când am fost confuzi, foarte confuzi în unele momente. Mi-a fost teamă de acest joc”, a spus, la final, Nenad Mandic, antrenor SCM BC Timișoara.

„Am avut o abordare total greșită, o atitudine extrem de nepotrivită, nu am arătat în niciun moment ca o echipă de profesioniști. Din primul până în ultimul minut am fost categoric inferiori, în tot ceea ce ține de baschet”, a declarat şi Andelko Mandic, antrenor BCMU Pitești.

Dalibor Djapa a fost cel mai bun jucător al gazdelor, cu 19 puncte marcate, procentaj 100% la aruncările de 2 puncte din acțiune și 75% la cele de la distanță. BCMU Pitești l-a avut ca principal realizator pe Ross jr., cu 24 de puncte. Pentru alb-violeți urmează sâmbătă, de la ora 19, tot în sala „Constantin Jude”, ultimul meci al sezonului regular. Timișorenii vor primi replica Stelei, formație clasată pe locul 4 în acest moment.

„Mai avem 11 meciuri și putem să urcăm în clasament, să nu ne mai facem probleme că vom retrograda”, a concluzionat Zoran Milencovici, SCM BC Timișoara.

Reporter: Claudiu Sav
 
Operator: Andrei Marina

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri