Sari la conținut

Încă o panglică tăiată în Zona Soarelui din Timișoara. Lucrările de amenajare a străzii Orion au costat peste 800.000 de lei

Strada a fost lărgită de la o singură bandă la două benzi de mers în ambele sensuri. Au fost amenajate trotuare și piste pentru biciclete pe ambele părţi ale drumului. S-au creat 250 de locuri de parcare, iar pe o suprafaţă de 1100 metri pătraţi a fost transformată în spaţiu verde, iar aici vor fi plantaţi 300 de tei.

„Avem acum doua benzi, cu covor asfaltic nou nout, din bordură în bordură, cu borduri noi, și deasemenea avem și piste de biciclete pe ambele părți", spune Nicolae Robu, primarul Timişoarei.

Zona nu a fost amenajată în totalitate din cauza câtorva garaje care nu au putut fi încă demolate, dar edilul Timişoarei promite că în viitorul apropiat vor fi înlăturate. Tot aici va fi amenajat un parc cu spaţii de joaca pentru copii. „Foarte frumos, ne place mult de tot și, când o să fie terminată și fântana o să fie și mai frumos", „E ok cât de cât, față de cum a fost... și parcari, totuși a mai făcut Robu ceva", „Bună, foarte bună, trebuia. Singurul lucru care nu e chiar în regulă este fântâna aceea în fața școlii. Curge apa acolo, ies copiii, numai apă o să fie. Restul e perfect", spun cei din zonă.

Lucrările de amenajare a străzii au costat 865.000 de lei.

Reporter: Raluca Popa
Operator: George Ştefăniţă
Editor web: Călin Țenche