Încă un sârb printre „lei”

Data publicării:
14 9 26 439

Čakarević, 28 de ani, 2 metri înălțime, vine la Timișoara de la Igokea Aleksandrovac, în Bosnia, unde sezonul trecut era coechipier cu Milos Komatina, muntenegreanul care va juca și el pentru BCT. Alături de Igokea, Čakarević a făcut „dubla” campionat-cupă în 2015 și 2016.

Čakarević a fost coleg cu actualul component al echipei noastre, Mladen Jeremic, în formația campioană mondială în 2007. Cei doi au fost coechipieri și la titlul european U20 cucerit un an mai târziu. Čakarević a jucat și în maio-ul celor de la Partizan, cu care a câștigat în două rânduri tilul național, Cupa Serbiei, bifând meciuri și în Euroligă. Sârbul este al cincilea stranier din lotul BC SCM Timișoara și, totodată, ultima achiziție a leilor din această vară.

„Ne reunim pe data de 31 iulie, după care începem pregătirea pe plan local cam 3 săptămâni. Se finalizează cu un amical cu UBT Cluj-Napoca, chiar dacă îi întâlnim în prima etapă a rămas și amicalul. După care plecăm în cantonament la Zlatibor, o săptămână, unde vom avea din nou 3 meciuri amicale, ne întoarcem, Cupa Timișoara și începe sezonul”, a spus Ilie Trițoiu, managerul general al violeților.

Noul sezon al Ligii Naționale va debuta pe 19 septembrie.

Reporter: Claudiu Sav

Operator: Mihai Pop

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...