Încercând să scape de radar, un polițist de frontieră a provocat un accident mortal

Data publicării:
accident 04

Conducătorul auto vinovat a încercat să fugă de mașina radar a poliției. A ieșit de pe drumul național în speranța că va scăpa de oamenii legii, care au pornit în urmărirea lui. În goana sa, polițistul de frontieră a lovit în plin un alt autovehicul, într-o curbă. Circulația a fost restricționată în zonă pentru aproape două ore.

S-a trecut la urmărirea acestuia, pe DN 59, apoi pe DJ 593, unde conducătorul auto a acroșat un autoturism, provocându-i avarii. După care și-a continuat drumul, iar la o curbă la stânga, o curbă periculoasă, a intrat pe contrasens, lovind un autoturism Dacia care circula regulamentar din sens opus, rezultând rănirea gravă a două persoane“, afirmă comisarul șef Gheorghe Moldovan.

 

În urma impactului, conducătorul autoturismului care a provocat accidentul a fost grav rănit și transportat de urgență cu o ambulanță la Spitalul Județean Timișoara. Şoferul celeilalte mașini a murit după ce medicii de pe ambulanță au încercat să-l resusciteze câteva zeci de minute. Alături de acesta se afla o femeie. Aceasta a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

„Trei victime din accidentul rutier au fost aduse la spital. Din păcate, una dintre victime era decedată, ceilalți doi se află în curs de evaluare și în funcție de rezultatele investigației se va decide asupra oportunității internării lor în spital“, precizează Mihai Grecu, medic șef la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Timișoara.

accident 01
accident 01


La fața locului au ajuns mai multe echipaje ale poliției şi ambulanței, dar și pompierii SMURD. Oamenii legii încearcă acum să afle cu exactitate circumstanțele în care a avut loc accidentul. Martorii povestesc ce s-a întâmplat: „Am văzut că vine cu tangaj, cu viteză. I-am făcut loc, să nu mă lovească. A trecut de mine, la rampă, venind spre Parța. L-am văzut văzut pe unul cu spoilerul smuls și l-am întrebat: care, ăla de Suceava. Da, ăla. La scurt timp a trecut și mașina cu radar, venea după el. Și aici, în curbă, l-a lovit frontal pe ăsta cu Dacia, l-a făcut praf“, „Poliția a zis că nu l-a putut prinde că Dacia prinde numai 150 de kilometri pe oră“, -Era urmărit, erau aproape de el? ”Da, erau aproape, eu nu mi-am dat seama, că nu i-am auzit. Când am ieșit din mașină, am tras pe dreapta“.

Șoferul vinovat este subcomisar în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara. Acestuia i-a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. Din primele cercetări rezultă că bărbatul ar fi consumat băuturi alcoolice înainte să urce la volan.

reporter: Miodrag Hojda
operator: Cosmin Pîrlogea
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri