Înscrieri de toamnă la universitățile din Timişoara. La UVT și UPT sunt aproximativ 600 locuri bugetate libere

Data publicării:
inscrieri 2

La Universitatea de Vest din Timișoara, din cele 2.000 de locuri bugetate alocate în 2014, pentru această toamnă mai sunt disponibile aproximativ 300. În ceea ce privește locurile cu taxă, au rămas neocupate aproximativ 2.600 pentru cea de a doua sesiune. Cât despre ocuparea tuturor locurilor, conducerea universităţii este sceptică.

”Realist vorbind, nu cred că numărul celor înmatriculați la licență va fi foarte mare din rândul celor care au promovat Bacalaureatul în sesiunea de toamnă. Dacă anul trecut am înmatriculat în jur de 600 de studenți în toamnă, realist cred că în jur de 300, 300 și ceva vor fi”, ne-a declarat Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara.

Și Universitatea Politehnica organizează înscrieri în sesiunea de toamnă. Aici, cele mai multe locuri libere au rămas la specializarea Inginerie Civilă din cadrul Facultății de Construcții, unde sunt 62 de locuri disponibile, sau la Facultatea de Mecanică, unde 56 de absolvenți pot prinde un loc bugetat.

”Referitor la licenta, oferim 300 si ceva de locuri bugetate si peste 500 la cu taxă. Din cele zece facultati ale noastre doar 8 mai ofera locuri cu taxa si dintre aceastea 6 au si locuri bugetate”, afirmă Mircea Popa, prorectorul Universității Politehnica din Timișoara.

Cei care vor să ocupe un astfel de loc sunt așteptați să își depună dosarul de înscriere, în perioada 8- 21 septembrie, la sediul Universității de Vest. Universitatea Politehnica din Timișoara organizează înscrieri în sesiunea de toamnă între 5 și 14 septembrie, iar la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului, candidaţii îşi pot depune dosarele între 8 și 18 septembrie.

Pe de altă parte, Universitatea Politehnica din Timişoara organizează examen de admitere. Noii candidaţi vor fi evaluaţi în 10 septembrie. Totodată, la Agronomie, pentru sesiunea septembrie 2014 este deschisa varianta de înscrieri online.

Reporter: Raluca Popa
Operator: George Ștefăniță
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri