Insolvenţă pe nocturnă. Instalaţia de lumini a costat 120.000 de euro

Data publicării:
nocturna-1

Pe stadionul dotat cu nocturnă joacă o echipă de Liga a IV-a. Totuși, primarul a ținut să achiziționeze instalația de lumini. Până și drumul care duce la micul stadion comunal este de pământ, plin de gropi și noroi.

Nocturna a costat 120.000 de euro. A fost instalată, dar nu complet. Deci, nu funcționează. Banii au fost alocați din bugetul pe anul 2014, după ce autoritățile locale din Dudeștii Vechi și-au achitat arieratele către constructorul care a pietruit mai multe drumuri din localitate și a renovat căminul cultural. Localitatea a primit în acest scop 850.000 de lei de la Guvern. În prezent, din cei 53 de kilometri de drumuri din comună, există asfalt pe un kilometru.

”Sunt multe alte probleme care trebuia rezolvate înaintea nocturnei. Trotuarele, drumurile, nu avem apă de băut, nu e bună”, ”Cum votează și consilierii. Dacă ei vor nocturnă, atunci nocturnă, dacă vor drumuri... Dar prima dată drumurile să se facă și după aia nocturnă”, ”Unde asfalt? Aici în centru, dar restul... slab”, - Din ce sunt drumurile? ”De piatră. Măcar asfalt să fie”, - Cum e când plouă? ”Gropi. Numai gropi, mai ales primăvară. Dar avem nocturnă”, spun locuitorii.

Până și primarul comunei recunoaște că nocturna nu era o necesitate, dar pentru că este un fan al fotbalului a făcut investiția. ”Dacă era după mine făceam vestiarele şi tribunele care erau mult mai necesare decât instalaţia de nocturnă. Dar atâta timp cât sportul este practicat şi îndrăgit de un număr mare de tineri, consider că va aduce un plus în tot ceea ce înseamnă activitatea sportivă în localitatea noastră”, afirmă Gheorghe Nacov, primarul comunei Dudeștii Vechi.

Nocturna a fost cumpărată în rate, pe o perioadă de cinci ani, de la o companie din Timișoara.

CITEȘTE ȘI: Hristo Stoichkov, bănăţean cu acte în regulă. Fostul internațional bulgar devine cetăţean de onoare al comunei Dudeştii Vechi 

Reporter: Caterina Ledrer
Operator: Dan Petcu
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri