Sari la conținut

Investiţie în urgenţe, la Timişoara


„Există un ordin de ministru cu privire la condiţiile pe care trebuie să le aibă o unitate de primir urgenţe şi pentru noi construirea unui sediu nou era singura soluţie. Unitatea de primiri urgenţă este dotată cu ecograf, cu aparatură de monitorizare a pacienţilor, cu tot ce ţine de resuscitarea modernă a pacienţilor. Credem că în acest spaţiu va fi şi o altă calitate a actului medical”, a declarat Octavian Mazilu, managerul Spitalului Municipal Timişoara.

 Anual, în unitatea sanitară vin aproximativ 28.000 de pacienţi. Pentru ca actul medical să se desfăşoare în condiţii optime, conducerea spitalului a aprobat şi o schemă nouă de personal. Astfel, aici vor munci 10 medici, câte doi pe tură, acoperind astfel şi gărzile. Capacitatea Unităţii de Primiri Urgenţe este de 17 paturi. Lucrările la noul corp de clădire au început în februarie 2015 şi a fost finalizată cu trei luni înainte de termen. Săptămâna aceasta va fi instalată aparatura de specialitate şi mobilierul, după care pacineţii vor fi primiţi în cele mai bune condiţii.  

Reporter: Caterina Ledrer

Operator: Dan Șoșdean