Sari la conținut

Investiţii din bani publici, eşuate

Proiectul a fost realizat printrun parteneriat între Consiliul Judeţean Timiş, Primăria Timişoara şi Universitatea Politehnica Timişoara. Fiecare instituţie ar fi trebuit să contribuie financiar pentru deschiderea şi funcţionarea centrului. Însă, una dintre părţi, CJ Timiş, nu s-a achitat de ogligaţii. Aşa că, din 2012 nu a mai funcţionat, iar acum a intrat în insolvenţă.

În anul 2004, Universitatea Politehnica Timişoara punea la dispoziţie spaţiul, iar Primăria Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş au făceau demersurile înfiinţării primului incubator de afaceri din vestul ţării. În plus, toate părţile implicate urmau să contibuie cu câte 400.000 de lei fiecare pentru realizarea obiectivului.

„În cei opt ani în care a funcţionat, incubatorul de afaceri a fost un succes. 19 firme aflate la început de drum au venit aici şi şi-au clădit afacerile” - Caterina Ledrer, reporter Digi24 Timișoara.

În anul 2012, activitatea incubatorului a fost întreruptă. Primăria Timişoara şi Universitatea Politehnica au renunţat la proiect. Consiliul Judeţean Timiş nu s-a dovedit a fi un partener de încredere. Adică, nu şi-a respectat angajamentele asumate. Astfel, s-au acumulat datorii, din cauza cărora societatea nu a putut fi dizolvată pe cale amiabilă. Aşa că, în luna octombrie a acestui an, s-a recurs la insolvenţă.

„Sumele sunt aproximativ 700.000 de lei. Au fost 500.000 de lei la care s-au adăugat penalizările aferente. Cea mai mare parte, care nu a fost pusă la dispoziţia incubatorului, a fost din parea Consiliului Judeţean Timiş”, spune prof. univ. dr. ing. Daniel Dan, prorectorul Universităţii Politehnica Timişoara.
De trei ani, şi Primăria Timişoara încearcă să iasă din acest parteneriat.

„Toată lumea a considerat că e un model ce s-a făcut acolo şi că era singurul incubator adevărat în acord cu conceptul care funcţionează în lume. Dar, sub aspectul administrării financiare, a fost un dezastru”, explică și Nicolae Robu, primarul Timișoarei.

Consiliul Judeţean Timiş nu şi-a achitat contribuţia către incubatorul de afaceri niciodată, în ciuda numeroaselor solicitărilor venite de la ceilalţi doi parteneri. Acum plăţile nu mai pot fi făcute, termenele fiind depăşite. Întrebaţi de ce sumele ce le reveneau nu au fost plătite şi ce s-a întâmplat cu banii, reprezentanţii administraţiei judeţene spun că:

„E mai greu să vă răspund la această întrebare. Nu cred că vă pot da răspunsul exact. Eu ştiu că au fost prevăzute în fiecare an în bugetul judeţului sumele pe care le datorăm, dar din motive pe care nu le pot explica, nu au putut fi plătite”, admite și Sergiu Bălaşa, directorul Agenţiei de Dezvoltare Economică a CJT.

Neregulile au fost constate şi de inspectorii Curţii de Conturi. Un control efectuat anul trecut a scos la iveală prejudicii de 850.000 de lei. Suma reprezintă cofinanţarea neachitată şi restanţe la plata chiriei, plus penalităţi. Acum, partea păgubită – Universitatea Politehnica Timişoara, va trebui să îşi recupereze banii în instanţă.

Reporter: Caterina Ledrer

Operator: Dan Petcu