Sari la conținut

Ionuț Popa, prezentat oficial la ACS Poli

Ionuț Popa a preluat banca tehnică a lui ACS Poli Timișoara pentru ultimele două runde, însă recunoaște că a acceptat oferta venită din partea grupării alb-violete și cu gândul la continuarea în cel de-al doilea eșalon.

„Pentru a recunoaște cât mai bine din potențialul echipei, din jucătorii care vor rămâne la echipă. Să mă apuc de treabă cu 2 etape înainte de campionat și să trag niște concluzii vizavi de acest lucru”, a declarat Popa, la prezentarea sa.

Tehnicianul de 63 de ani a vorbit și despre așteptările sale în ceea ce îi prevește pe jucătorii timișoreni, chiar înaintea duelului de la Voluntari, cu adversara directă în lupta pentru supraviețuire.

„Din două jocuri trebuie să câștigi două jocuri. Vorba românului, ori la bal, ori la spital. Am încercat astăzi și voi încerca și mâine să insuflu încredere jucătorilor, să le transmit că eu am încredere în ei și că la rândul lor și ei trebuie să aibă încredere în forțele proprii”, a continuat Popa.

În stilul caracteristic, antrenorul care a pregătit ultima dată Șoimii Pâncota, în seria a doua a ligii secunde a dezvăluit și cum a arătat primul contact cu jucătorii, înaintea antrenamentului.

„Le-am spus așa: „Bă, de ce credeți că am venit eu, aici, la voi?! Și ce v-au răspuns? N-au răspuns, dar probabil că s-au gândit la bancul acela cu broasca țestoasă... ăsta ori vine de undeva, ori pleacă de undeva...”, a povestit, în stilu-i caracteristic, Ionuț Popa.

ACS Poli își joacă ultima carte astăzi, de la ora 18:00, pe terenul celor de la FC Voluntari, echipă pregătită de Florin Marin, fostul antrenor al timișorenilor. Duelul va fi, în direct, la Digisport 1.

Reporter: Claudiu Sav

Operator: Dan Petcu