Sari la conținut

ÎPS Nicolae Corneanu a fost înmormântat. 5.000 de oameni au luat parte la ceremonie

Timp de trei ore, Catedrala Mitropolitană din Timișoara a fost locul unde enoriași, preoți, dar și oficialități s-au rugat pentru odihna mitropolitului. Serviciul religios a fost condus de Preafericitul Daniel, Patriarhul României. Trupul Mitropolitului Nicolae Corneanu va rămâne în cripta ierarhilor de sub altarul Catedralei Mitropolitane, iar spiritul său, în memoria tuturor celor care l-au cunoscut: ”Ne-a îndrumat spre un drum pe care trenbuie să nu-l abandonaăm, să mergem cu mare curaj, indiferent ce se întâmplă în lume”, ”Era liniște totală când el spunea ceva”, ”Ca un sfânt era”.

Așa și-l amintesc pe Preafințitul Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, cei aproape 5.000 de enoriași care au participat la funeraliile de la Catedrala Mitropolitană. La ceremonia religioasă au mai luat parte peste 100 de preoți, dar și episcopi și mitropoliți din toată țară.

”Doamne odihnește sufletul adormitului tău arhiepiscopul și mitropolitul Nicolae, fratele nostru”. Slujba religioasă a început la ora 11 și a fost ținută de Preafericitul Daniel, Patriarhul României. Timp de aproape o oră, trupul neînsuflețit al mitropolitului a fost purtat într-o procesiune în jurul Catedralei Mitropolitane, de catre un sobor de preoți și de ierarhi.

Sicriul a fost depus sub altarul lăcașului de cult, unde mitropolitul își va dormi somnul de veci, alături de obiectele slujirii arhierești: cârja arhierească, crucea și Sfânta evanghelie.

Trei salve de tun au fost trase în semn de cinste, în memoria mitropolitului Corneanu. La Timișoara urmează 40 de zile de doliu, după care Adunarea Eparhială va propune Sfântului Sinod numele celui care îl va urma pe mitropolit în fruntea bisericilor din Banat. Cele mai vehiculate variante sunt episcopul Caransebeșului, Lucian, și episcopului Oradiei, Sofronie.