Sari la conținut
News Alert

Istorie distrusă de birocrație și autorități. Licitația de punere în valoare a băile otomane din centrul Timișoarei a fost contestată

Asta îi așteaptă pe turiștii care ajung în centrul istoric al Timișoarei și vor să vadă cum trăiau acolo, acum patru secole, soldații otomani. Considerate monument istoric, băile turcești sunt protejate doar de o copertină ruptă, iar de punerea lor în valoare nici nu poate fi vorba.

”Trebuia să fie mai frumos aici, nu așa. E dezastru, na cum să zic”,
”Nu arată grozav pe lângă restul frumos făcut”,
”Cam deplorabil acoperișul, am venit de curiozitate că am fost acum un an”, - Și cum e protejată? ”Prost”, - De ce spuneți asta? ”Pentru că se vede”.

Băile turcești se degradează pe zi ce trece pentru că, de aproape doi ani, de când au fost scoase la lumină, nu a fost aleasă încă firma care să le reabiliteze. Licitația a fost contestată, iar procedurile înseamnă timp.

”Eu cred că s-ar și degrada acele descoperiri arheologice dacă ar fi lăsate așa în câmp deschis.Trebuie urmate aceste proceduri care sunt cronofage, acum licitația este aproape gata, numai că unii dintre ofertanți au depus contestație”, ne-a declarat Nicolae Robu, primarul Timișoarei.

Așa că din zidurile ridicate de otomani înainte de cucerirea habsburgică s-ar putea alege praful.

”Odată scoasă la suprafață, sigur pierde umiditate, este supusă intemperiilor, adică plouă și o anumită degradare se produce. Da, evident se vor distruge”, afirmă Sorin Predescu, director al Direcției de Cultură și Patrimoniu Timiș.

Reabilitarea centrului istoric al Timişoarei reprezintă o investiție de 15 milioane de euro. 80% din bani vin de la Uniunea Europeană, iar restul, din bugetul local. Lucrările au început în anul 2013 și ar trebui să dureze 21 de luni.

Timișoara otomană: în centrul orașului ne vom putea întoarce în timp 

Reporter: Vlad Ungar
Operatori: Adrian Ionescu, Dan Șoșdean
Editor web: Călin Țenche