Sari la conținut

Judecător acuzat de luare de mită 

Judecătorul Tribunalului Caraş-Severin, Nicuşor Maldea, este cercetat pentru că, din 2009, ar fi sprijinit un grup infracţional organizat care a prejudiciat statul cu 6 milioane de lei. Magistratul, în calitate de preşedinte al secţie de contencios administrativ a hotărât în 2011 intrarea în faliment a SC Drumuri şi Poduri Caraş-Severin S.A. Societatea a aparţinut Consiliului Judeţean  şi a fost privatizată. După încetarea activităţii, lichidatorul a vândut bunurile companiei. Problema este că printre acţionarii societăţii se află şi primăriile din Reşiţa, Caransebeş şi Bocşa, primării care au fost şi ele prejudiciate pentru că nu au primit bani după vânzarea bunurilor.  Procurorii au făcut percheziţii la casa judecătorului şi la biroul acestuia. Alături de el, la audieri au ajuns şi alte 12 persoane printre care lichidatorul judiciar şi un avocat.