Mai multe cluburi din Timișoara și-au suspendat activitatea

Data publicării:
cluburi inchise

La începutul săptămânii, pompierii din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Banat” au făcut controale în mai multe cluburi și au descoperit că șapte din acestea nu funcționează legal.

„Noi ne aflăm în locul de intrare. Una este aici în spatele tău. Aceastea două duc direct în curtea interioară și o avem pe a treia care duce în stradă”, explică managerul clubului Scottish, Alexandru Gigoruță.

Conducerea clubului Scottish, împreună cu o echipă de specialitate, a început efectuarea modificărilor interioare conform standardelor ISU.

„Unul aici, unul aici, unul în barul de dincolo. Avem la ospătare, avem la panoul electric. Fiecare membru al stafului este pregătit ca să știe individual ce are de făcut în situații de urgență”, continuă acesta.

„Legislația s-a schimbat și noi trebuie să aducem un upgrade locației. Ușile de evacuare trebuie să fie anti-panică. Ușile anti-panică sunt cele cu clapetă cu bară, care, când apeși, lumea se împinge în ele și automat se deschid”, mai spune managerul clubului Scottish.

Alte patru cluburi din Timișoara au decis să își suspende activitatea. Reprezentanții au postat pe rețele de socializare motivul pentru care vor fi închise.

„Dragi prieteni,

În urma tragicului eveniment petrecut în București, conducerea Clubului Bunker a decis amânarea evenimentelor. Pentru noi, tot timpul siguranța clienților a fost foarte importantă. Potrivit ISU Banat figurăm pe lista locațiilor ce nu au dobândit autorizație din partea acestora cu toate că dispunem de 180 de metri pătrați, legea făcând referire la spații comerciale de peste 200 de metri pătrați”

sursa: Facebook 

„Am fost trecuți de ISU Banat pe lista locațiilor care nu au aviz, cu toate ca noi avem doar 130 de metri pătrați, legea făcând referire la spații mai mari de 200 de metri pătrați sau, în cazul sălilor aglomerate, 150 de persoane. Pana la reglementarea acestei încadrări de către ISU Banat, Club Taine își suspendă activitatea”.

sursa: Facebook

„Din punctul meu de vedere asta este decizia normală și firească pe  care trebuie să o ia orice om responsabil în orașul ăsta. E clar că trebuie să vină niște oameni care se pricep și sunt autorizați și să spună despre ce e vorba”, ne-a spus, prin telefon, Marius Rus, managerul clubului Daos.

Pompierii de la ISU Banat au demarat o amplă campanie de verificare a cluburilor din Timișoara, după tragedia din Clubul Colectiv.
 
Reporter: Angela Novăcescu
 
Operator: Dan Șoșdean

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri