Sari la conținut

Mașină zdrobită de o grindă din beton. Proprietarul și o vecină au scăpat, ca prin minune, nevătămați

Maşina era parcată în faţa blocului în care locuia proprietarul, în apropierea unor garaje vechi, aflate în curs de demolare. ”Eram chiar lângă ea, o doamna scotea bicicleta din garaj, nu avea loc de mine. Am dat masina mai în spate, am încercat să prind, am crezut pică ceva din copac, dar de fapt cădea grinda respectivă. Am înțeles că există o decizie de demolare, deci ar fi trebui demolate. Toată lumea parchează aici și de un an de zile, de când am venit în zonă, eu nu am văzut să se întâmple așa ceva. Poate și din cauza vântului care a fost”, ne-a relatat Octavian Moga, proprietarul mașinii.

Doar o minune a făcut ca el și o vecină aflată la câțiva metri depărtare să nu fie loviți de bucata de beton. ”Am deschis ușa de la garaj ca să scot bicicleta. Și în clipa aia noi am auzit doar zgomotul. Eram și eu și proprietarul, în mijlocul curții. Dacă eram la locul nepotrivit, da, putea muri amândoi, și proprietarul și cu mine”, ne-a spus vecina. ”Nu am mai vazut asa ceva. Azi dimineață la ora nouă aveam masina parcata aici. Am scăpat”, adaugă un vecin.

Un echipaj de pompieri s-a chinuit zeci de minute ca să scoată mașina de sub grinda grea de câteva sute de kilograme. ”Am intervenit cu macaraua din dotarea autospecialei, am ridicat grinda si am extras autoturismul. Grinda a fost destul de grea. Probabil din cauza ploilor”, ne-a declarat Mircea Bodin, comandantul echipajului de la ISU Banat, care a intervenit.

Deși paguba se ridică la aproximativ 15.000 euro, proprietarul speră să recupereze cea mai mare parte din bani, mai ales că mașina era asigurată.

reporter: Raluca Popa
operator: Adrian Ionescu
editor web: Călin Țenche