Mediatorii susțin că profesia lor are viitor

Data publicării:
icon mediatorii sustin ca au viitor 071114

Consiliul de mediere doreşte să fie adoptată o lege care să le permită magistraţilor să recomande medierea în cazul în care li se pare oportună această opţiune.

Zeno Şuştag - vicepreşedintele Consiliului de Mediere: "Este vorba despre o recomandare, nu discutăm despre introducerea unei obligativităţi a apelării la mediere sau a folosirii medierii pentru că românii sunt extrem de reticienţi la tot cee ace este obligatoriu. O instituţie atât de utilă pentru ei dacă, în spate, este dublată de o obligativitate, va crea un sentiment de disconfort".

Unul din mediatorii timișoreni susține că, atât timp cât cei implicați în procese vor căuta să se înțeleagă, va fi nevoie de mediatori. "Este şi va fi o profesie de viitor pe fondul în care este tot mai pregnantă nevoia omului de a-şi găsi acea înţelegere, acea soluţie care să-i satisfacă interesul", spune Mircea Duşa, mediator autorizat.

Mediatorii au însă nevoie ca legislația în domeniu să-i susțină."Colegii care au fost prezenţi în sală dar şi cei care nu, au aşteptat şi aşteaptă noua modificare legislativă care va urma în urma deciziei CCR-ului. Dar chiar şi până atunci lucrăm şi vom lucra în continuare atâta timp cât avem o lege şi avem părţi", ne-a declarat mediatorul Anca Stancu.

Între anii 2010 și 2013 şi-au obținut autorizarea nu mai puţin de 8.445 de mediatori. Cazurile mediate cu succes, înregistrate în instanțe, in acesti patru ani, au fost doar cu puțin 5.200, la un total de 9,5 milioane de dosare. Practic, anul trecut, 4 din 5 mediatori nu au avut un caz finalizat. Și, totuși, practicanții acestei profesii privesc cu optimism viitorul. "Medierea va funcţiona şi va funcţiona din ce în ce mai bine pentru că acesta este mersul. O societate civilizată trebuie să aibe încredere în mediere, trebuie să o folosească ca un instrument social", susține preşedintele Consiliului de Mediere,  Dorin Bădulescu.

În judeţul Timiş există nu mai puţin de 438 de cabinete de mediatori autorizaţi, însă multe dintre ele nu înregistrează profit, arată statisticile.

Reporter: Corina Sfia
Operator: Tibor Alasu
Editor Web: Răzvan Blacu 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...