Sari la conținut

Medicamentele antifumat, la mare căutare. Zeci de pacienţi aşteaptă medicamente împotriva sevrajului

Marius Costea a primit după opt luni medicamentele care îl ajuta să se lase de fumat. Ştia că tratamentul dă roade, aşa că nu a renunţat chiar dacă a fost pus pe lista de aşteptare. ”Am avut un prieten care, anul trecut, era fumător, înrăit, două pachete, două pachete jumătate şi numai din alea low-cost, a venit şi, într-o lună jumătate, tot de aici s-a lăsat de fumat”, spune Marius Costea.

Eficienţa pastilelor o confirmă şi doamna din imagini, care a renunţat la viciu după ce a urmat tratamentul gratuit oferit de centru. Timp de 24 de ani a fumat aproape două pachete de ţigări pe zi: ”Consilierea, medicamentul care îţi ia dorinţa de-a fuma şi puţina voinţă a mea, nu pot să spun că am avut aşa o voinţă de fier, că altfel poate altfel renunţam fără medicament. 90% medicamentul”.

Pacienţii care cer ajutor medicilor urmează un tratament de două luni, cu două tipuri de tablete. ”Înlătură sevrajul la nicotină, starea aceea de nervozitate, nelinişte, mâncat excesiv. Cei care erau pe lista de aşteptare de anul trecut au început să vină”, ne-a declarat Alina Abrudan, şeful Centrului pentru Renunţate la Fumat din Timişoara.

Cantitatea primită luna trecută nu ajunge pentru toţi cei interesaţi, astfel că au fost amânaţi până la următoarele doze care vor ajunge în Timiş. Îngrijorător este însă faptul că tot mai mulţi tineri ajung la spital cu cancer pulmonar provocat de fumat. Numai anul trecut, peste 200 de pacienţi au fost diagnosticaţi în Timiş cu această maladie.

”Vârsta nu mai spune nimic. Avem cazuri frecvente de cancer bronho-pulmonar, la vârste tinere, cu care nu eram obişnuiţi până acum”, precizează Dorin Vancea, medic primar pneumolog.

Potrivit ultimului studiu realizat de Organizatia Mondiala a Sănătăţii şi de Societatea Nationala de Pneumologie , un român moare la fiecare 16 minute, din cauza fumatului.

Reporter: Maria Rohnean
Operator: George Ştefăniţă
Editor web: Călin Țenche