Sari la conținut

Miere cu gust amar. Apicultorii din Hunedoara spun că producția este foarte mică

Nici vremea nu a fost de partea lor, spun crescătorii de albine, care fac acum bilanțul verii. Iar partea bună a lucrurilor este că, deși puțină, mierea e în continuare cerută la export, acolo unde ajunge 80% din producția dintr-un an.

Ioan Cristea se ocupa de albine de mai bine de 20 de ani. Acum are grijă de aproape 300 de familii. Niciodată, spune apicultorul, nu a fost așa de rău ca anul trecut. Vara aceasta insa lucrurile s-au schimbat puțin în bine, dar producția a rămas departe de nivelul anilor prosperi. 

„Prima deplasare a fost la rapiță,unde a fost rău, am pierdut și multe albine. Teiul, care a fost mediu, floarea soarelui, mediu, iar muntele a fost sub medie. Undeva la 50% dintr-un an bun, dintr-un an mediu, să zicem 75%”, Ioan Cristea - apicultor.

Toți cei peste 300 de apicultori din Hunedoara se confruntă cu aceleași probleme. Producția de miere este mică, familiile de albine sunt decimate de boli sau de îngrășămintele folosite în agricultură. În plus, mutarea stupilor presupune multă birocrație. 

Îi legea junglei, ca să zic așa, pentur că apicultorul este nevoit să meargă la consiliul local, să ceară voie să stea în zona respectivă, iar consiliul local îi făcut din politicieni,care depin de apicultorii din zonă, de localnicii din zonă, și atunci încearcă să țină baza meliferă doar pentru ei”, Ioan Korb - președintele Asociației Apicultorilor Hunedoara.

Între 60-80% din mierea produsă în stupii din Hunedoara ajunge pe piețele externe. 

„Se consumă și în românia, dar consumul într-adevăr mare este în uniunea europeană, în țările dezvoltate, și asta pentru că probabil au bani mai mulți, și au o cultură, cultura consumului de miere”.

Alături de Bacău, Hunedoara este singurul județ din țară în care funcționează un sistem de procesare a mierii. La magazinele de profil din Hunedoara un kilogram de miere de salcâm costă 29 de lei, iar un kilogram de polifloră 19 lei.