Sari la conținut

Mii de credincioși la Marșul Învierii, pe străzile Timișoarei

În acorduri de fanfară, enoriașii au mărșăluit pe străzile din Timișoara pentru a vesti Învierea lui Iisus Hristos. Procesiunea a început în faţa Catedralei Mitropolitane. După ce au fost rostite rugăciuni, credincioșii au pornit pe traseul tradiţional, pe lângă primăria orașului, sediul Consiliului Județean și Parcul Rozelor.

”Vin în fiecare an, dacă sunt în oraș și înseamnă un mod de a spune public și de a fi toți împreună, că Hristos a înviat, să ne declarăm o națiune creștină și vrem să și arătăm lucrul ăsta”,
”Dumnezeu nu va cere religia nostră, ci nădejdea noastră și credința în domnul Iisus Hristos. Este nădejdea noastră a celor care ne-am născut din nou și a celor care vrem să ne petrecem veșnicia alături de el”,
”Este o sărbătoare mare pentru că domnul Iisus Hristos a înviat și el ne-a adus pacea, el ne dă biruință în lumea asta, fără el nu putem să biruim”, spun participanții la marș.

Acțiunea are loc de peste 20 de ani în Timișoara și își propune să unească toate cultele creştine.

”O dată pe an, toate bisericile creștine care proclamă moartea și învierea domnului Iisus Hristos transferă serviciile din biserici în aer liber. Este evenimentul care ne unește pe toți. Aici nu mai e vorba de etnie, de culoare religioasă, de dogmă”, spune Jean Chiforeanu, pastor.

La evenimentul de la Timișoara au participat peste 4.000 de credincioși.

Reporter: Raluca Popa
Operator: Viorel Jiva
Editor web: Călin Țenche