Sari la conținut
News Alert

Muncă voluntară, în locul Primăriei Timişoara

Gabriela Matei locuiește chiar lângă spațiul de joacă. În îndeletnicirile ei zilnice intră și curățenia spațiului pentru cei mici, deși nu este plătită pentru munca depusă.

"Eu adun frunzele, am mai vopsit, dar nu ni se dă material. Primăria spune că a cheltuit o tonă de bani. Asta vrem să ştim cine a încasat banii pentru că este de fapt munca mea. Eu golesc, cu femeia de serviciu, toate coşurile odată pe săptămână, de două ori, de trei ori pe săptămână depinde cum este necesar", spune Gabriela Matei.

Alături de doamna Gabriela, pun umărul la muncă și alţi locatari din zonă. Toți prestează un serviciu public, care, în mod normal, ar trebui asigurat de o firmă specializată angajată, contra cost, de municipalitate.

Gheorghe Dulgheru, președintele Consiliului de Cartier "Tipografilor": "Inclusiv primăvara, când trebuie tuns gazonul şi udat, se ocupă personal, fără să fie plătită, doamna secretară cu familia. Şi gazonul, tot, din partea blocului, fără să intervină cineva de la "Spaţii" pentru amenajare".

Din păcate, oamenii nu pot să rezolve orice problemă apărută în locul de joacă. Acum se confruntă cu o situație pentru care nu au rezolvare.

"Ceea ce vedem în spatele meu sunt lucruri pe care noi, cei care locuim aici, nu putem să le facem. Trebuie să vină oameni de specialitate care să facă acest reparaţii pentru că ele constitue şi un pericol de accidentare pentru copii. Noi nu putem să abandonăm acest lucru pentru că ne gândim la copiii noştri", spune Dorina Bălănescu, o localnică.

Dar, cu toate eforturile, spațiul destinat copiilor are încă multe lipsuri. Unele echipamente, învechite și degradate, prezintă pericol pentru cei mici. Primarul Timișoarei nu poate decât să le promită oamenilor că, la primăvară, va exista o firmă care va munci în locul lor.

"Le mulţumesc pentru disponibilitatea de a pune umărul într-o situaţie de criză în care s-a ajuns. Nu am formule legale prin care să pot plăti efectuarea de lucrări până la finalizarea licitaţiilor", a declarat Nicolae Robu, primarul Timișoarei.

Contractele pentru întreținerea parcurilor și a locurilor de joacă au exirat în septembrie și în prezent nu s-au semnat altele noi. Curtea de Conturi a descoperit în vară că aceste contracte au fost păguboase pentru municipalitate, cu un prejudiciu de peste 3 milioane de lei. Primăriei Timișoara i s-a recomandat să delege activitatea firmei sale de horticultură. Unii aleși locali au refuzat să se conformeze solicitării Curții de Conturi. Asta a făcut ca, săptămâna trecută, Consiliul Local să stabilească cum vor fi întreținute spațiile verzi: se va organiza licitație publică și se va desemna o firmă sau mai multe care vor fi plătite pentru munca prestată, în prezent, de voluntari.

Reporter: Caterina Ledrer
Operator: Adrian Ionescu
Editor Web: Răzvan Bulacu