Sari la conținut
News Alert

N-au rezistat în faţa liderului

Reşiţenii au reuşit să preia conducerea la reluare, însă gazdele au întors scorul. La jumătatea reprizei secunde, Dinamo a avut un avans de şase goluri (26-20), iar oaspeţii nu au mai putut reveni. Ciprian Şandru a marcat de nouă ori, iar liderul Ligii Naţionale s-a impus cu 33-29. Revanşă pentru unicul insucces din campionat, suferit în tur, la Reşiţa.

„Meciul nu a fost unul ușor sau în care să se decidă de la bun început învingătoarea", a spus Eliodor Voica, antrenorul Dinamo Bucureşti.

„A fost un meci dificil în prima repriză, dar, odată cu trecerea timpului, am reuşit să ne distanţăm şi pot să spun că am câştigat detaşat”, a completat Jakov Vrankovic, Dinamo Bucureşti.

„Eu felicit jucătorii în primul rând pentru că s-au dăruit, și-au dorit foarte mult victoria și nu au cedat nicio clipă in fața unei echipe foarte puternice”, a precizat şi Adrian Petrea, antrenor HC Adrian Petrea Reşiţa.

Reşiţenii pot fi depăşiţi în clasament de Steaua care întâlneşte în weekend, Danubius Galaţi. Săptămâna viitoare, cărăşenii evoluează acasă, împotriva lui HC Odorhei, locul 3 în ierarhia actuală.