Nămolul care... închide ferestrele. Locuitorii din sud-vestul Aradului susțin că aerul a devenit irespirabil

Data publicării:
namol

”Au ajuns casele tot mai aproape, sunt chiar la limita proprietăţii staţiei de epurare şi este normal, fiind apropiate, să se simtă acest miros”.

Din canalizarea Aradului se adună zilnic între 20 şi 30 de tone de nămol urât mirositor. Compania de apă, cea care are în subordine staţia de epurare, recunoaşte că există o problemă, însă spune că, deocamdată, nu există metode la îndemână pentru ca aceasta să fie rezolvată.

”Am avut o problemă cu utilajele din staţia de deshidratare, dar asta a fost rezolvată în urmă cu o săptămână, s-au repus în funcţiune, cantitatea de nămol adunată în perioada reparaţiilor este mai mare”, spune Traian Cernică, managerul tehnic al compania de apă Arad.

”Aici este sursa mirosului. Aceste paturi întinse de uscare. Deocamdată nu există altă soluţie prin care Compania de apă poate să scadă volumul nămolului din canal decât prin evaporarea directă la soare”, precizează Dan Codre, reporter Digi24 Timișoara.

Cele câteva mii de locuitori care trăiesc în zonă se gândesc cu groază la încă un sezon cald pe care vor trebui să îl petreacă izolaţi în locuinţe. Din cauza miasmelor de pe străzi spun, cu toţii, că singura soluţie este să stea acasă cu ferestrele închise:

- Vă deranjează mirosul de la staţia de epurare?, ”Foarte mult! În fiecare zi!”, - Şi ce faceţi? Cum vă apăraţi de el? ”Păi intrăm în casă”, - Şi închideţi geamul? ”Închidem geamurile!”,
”Canalul e puţin spus! Îi... exact, nu ştiu ce metode folosesc acolo dar...”, - Şi ce faceţi? Staţi cu geamurile închise? ”Ne închidem. Uite că vine vara şi stăm cu ele închise!”,
”Sunt zile când se simte şi când nu se simte. Acuma nu ştiu care îi treaba”, - Dar mirosul e respingător? E greu să stai afară? ”Da. Îi urât! Chiar urât! Mai bine de multe ori am intrat înăuntru”.

Planul companiei de apă prevede folosirea nămolului urât mirositor ca şi îngrăşământ în agricultură. Foarte puţini fermieri s-au înscris însă în program, aşa că, deocamdată, cantitatea de nămol împrăştiată pe câmpuri este prea mică pentru ca problema mirosului neplăcut să fie îndepărtată de zonele locuite din oraş.

Arad: nămol gratuit, bun ca îngrăşământ natural, însă fără căutare 

Reporter: Dan Codre
Operator: Cristian Kovacs
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri