Sari la conținut
News Alert

Natura câştigă în faţa construcţiilor

În luna iunie 2014, Agenția pentru Protecția Mediului Caraș-Severin a emis acorduri de mediu pentru ca o societate privată să ridice 4 microhidrocentrale pe cursurile de apă din Munții Țarcu, arie protejată la nivel european. Organizația nonguvernamentală Natura 2000 a atacat, însă, decizia în instanță. După un an și 4 luni, magistrații Curții de Apel Timișoara au decis să oprească investițiile. Motivele invocate de ecologiști sunt efectele negative pe care le-ar fi avut microhidrocentralele asupra speciilor de pești din râuri, dar și a animalelor și a păsărilor din rezervație. Diversitatea ecosistemelor naturale din Situl Natura 2000 Munţii Ţarcu este printre cele mai mari din ţară, iar numărul speciilor este de 25-78 ori mai mare faţă de media la nivel naţional. 

Redactor: Caterina Ledrer