Sari la conținut
News Alert

Nereguli... la vânzare. Inspectorii de la Protecţia Consumatorilor au făcut controale în 17 magazine 

”Ia uitaţi un peşte care se păstrează congelat. Acesta este decongelat, chiar are şi un miros specific”. Iar păstrarea produselor în condiţii improprii nu este singura problemă constatată de inspectori: „Şi aşa se comercializează vinetele, fără elemente de identificare, fără să ştie consumatorii când sunt produse”, „A avut etichetă a fost în ambalaj, şi am tăiat le-am tăiat şi le-am pus acolo că noi le trimiteam în retur".

Pe lângă lipsa etichetelor, inspectorii au găsit și agenți economici care au pus pe rafturi produse ce cântăreau mai puțin decât era inscripționat pe ambalaj. La final, în 9 din cele 17 magazine controlate, inspectorii au aplicat amenzi.

„Au fost descoperite nereguli pe piaţă, respectiv au fost lipsuri la gramaj a produselor, respectiv la pâine. Am găsit produse preparate din carne sau produse care trebuiau ţinute ca şi congelate, acestea au fost decongelate. Lucru care este inadmisibil şi au fost oprite deifinitiv de la comercializare, peste 30 de kg", spune Mihaela Ignat, director al OPC Timiş.

Agenții economici au încasat sancțiuni în valoare totată de 79.000 de lei.