Oraş în miniatură 

Data publicării:
icon oras in miniatura 220914

Sever Alicu este avocat de meserie şi pasionat de piesele lego încă din copilărie. Are acum zeci de mii de astfel de bucăţi din care a făcut diverse figurine. De la o caleaşcă în care se află un rege şi o regină, la soldaţi pe cai, cu suliţele în mână şi până la  un întreg parc de distracţii . Pe toate le-a adus weekend-ul acesta la o expoziţie, la Timişoara, pentru le arăta copiilor că nu doar jocurile pe calculator sunt interesante.

"Dezvoltă îndemânarea în primul rând, însă, în acelaşi timp, cultivă răbdarea, curiozitatea şi bucuriile şi satisfacţiile trăite din rezolvarea unei probleme complicate la scară mare", declară Sever Alicu, organizatorul expoziţiei.

Micile construcţii au fost ca un magnet pentru copii, spre bucuria părinţilor.Prichindeii s-au transformat pentru câteva ore în mici arhitecţi şi au încercat să dea contur propriei imaginaţii. În total, au fost expuse operele a 20 de persoane, membrii ai unei Asociaţii din Cluj-Napoca, ce reuneşte pasionaţii acestor construcţii. Printre atracţiile principale s-a numărat o mini-replică a automobilului zburător al lui Traian Vuia, realizată special pentru expoziţia de la Timişoara. 

Reporter: Corina Sfia
Operator: Dan Șoșdean
Editor Web: Răzvan Bulacu 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri