Pasiune extremă, autorități depășite

Data publicării:
flaviu cernescu

A urcat pe turnul înalt de 180 de metri, a înnoptat acolo, iar a doua zi dimineața a făcut diferite acrobații periculoase chiar pe marginea turnului. Și-a filmat întreaga aventură și a postat înregistrarea pe internet. Nicio persoană din paza termocentralei nu l-a observat nici când a intrat și nici când a urcat pe turn. Polițiștii fac acum cercetări pentru intrare prin efracție. Împreună cu prietena lui, Flaviu Cernescu a intrat seara în perimetrul termocentralei. 

Au urcat până în vârful coșului de fum.... au dormit acolo, iar dimineața au început acrobațiile. Tânărul a făcut echilibristică pe marginea turnului, a jonglat cu portocale, a aruncat cu pietre in turn și a filmat fiecare pas pe care l-a făcut la aproape 200 de metri deasupra pământului.

„Am urcat pentru că mi-am dorit să ajung în vârful turnului. […] Ştiu că este în curs de dispariţie deja, şi se demolează, şi vreau să profit de aceste clădiri cât ele mai sunt în picioare. […] N-am făcut asta ca să demonstrez ceva cuiva. […] E o provocare care mie îmi dă plăcere şi m-am obişnuit cu ea” - a explicat Flaviu Cernescu.

„Tânărul și-a pus cu adevărat viața în pericol. Dacă în momentul aventurii sale termocentrala ar fi pornit, pe turnul pe care s-a cățărat el ar fi ieșit abur de 160 de grade celsius” - Andrada Velciov, reporter Digi24 Timișoara.

„Toate operațiunile acolo se fac în condiții de securitate maximă și autorizare, este extrem, extrem de periculos, riscul e major de pierdere a vieții”, explică Doru Vișan, directorul Termocentralei Paroșeni.

Surprinzător este că nicio persoană de la paza termocentralei nu i-a observat pe cei doi tineri nici când au sărit gardul de sârmă ghimpată. Nici când au urcat pe turn. Pe fie au intrat polițiști.

„Colegii mei efectuează cercetări bărbatul riscând să fie sancționat contravențional cu amendă de la 500 de lei la 1000 de lei pentru pătrundere fără drept în incinta acestei unități”, a precizat Laura Bradu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

„În zona respectivă nu ne-am gândit niciodată că cineva face așa ceva sau ne fură coșul de fum, perimetrul respectiv este închis, îngrădit cu sârmă ghimpată”, adaugă Doru Vișan, director Termocentrala Paroșeni. 

În vârstă de 33 de ani, Flaviu Cernescu nu este la prima aventura de acest gen. În 2014, pe Transfăgărășan, a mers mai bine de 30 de metri pe o coardă întinsă la 15 metri de sol. La Pitești, în același an, s-a cățărat cu mâinile goale pe turnul de 280 de metri al CET Sud. Anul acesta a fluturat drapelul României de pe crucea eroilor neamului din Caraiman, de la peste 2300 de metri înălțime. 

Reporter: Andrada Velciov

Operator: Tiberiu Mariș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri