Sari la conținut
News Alert

Patru tineri din Timișoara au realizat un soft pentru recrutări

Cei care au solicitat realizarea softului vor să angajeze astfel studenți, care nu sunt disponibili pentru un job full-time sau part-time, dar sunt dispuși să vină câteva ore la serviciu, atunci când angajatorii au nevoie.

„Când are nevoie de mai mult personal, un angajator specifică numele jobului, intervalul orar, cu cât plătește dar și locația” - explică unul dintre realizatorii soft-ului.

Așa arată aplicația prin care orice tânăr din Marea Britanie sau Irlanda, care își dorește un job sezonier, va putea aplica atunci când restaurantele sau fast-foodurile au nevoie de ospătari sau ajutoare în bucătărie. Patru tineri din Timișoara au gândit aplicația care ar furniza toate informațiile de care angajatorii ar avea nevoie, pentru a se asigura că aleg candidatul ideal.

„În general este dedicată studenților, deoarece aceștia își doresc un program mai flexibil. Bineînțeles că trebuie să spui ce calități ai, să te prezinți printr-un video, prin care să convingi angajatorul , și să ai o poză cu tine”, explică Flavius Demian  - manager general.

„La început aplicația îți cere să adaugi anumite referințe, ale anumitor angjatori, unde ai mai fost angajat înainte, pentru a confirma că ai anumite calități”, mai spune Daniel Sabău – mobile developer.

Cu alte cuvinte aplicația va tine loc de CV.  Odată ce ai acceptat un job într-un anumit interval de timp, angajatorii vor știi că nu ești disponibil.

„Dacă ai nevoie de niște bani în plus pentru că vin sărbătorile, și ai intrat în vacanță, dar vrei să strângi niște bani pentru cei de acasă, poți să aplici la câteva slujbe”, adaugă Daniel Sabău – mobile developer.

Irlandezii care dețin restaurante susțin că nu sunt puține situațiile în care sunt nevoiți să suplimenteze personalul. Tocmai din acest motiv au apelat la fima timișoreană pentru realizarea aplicației.

„Spre exemplu intervin probleme când oamenii se îmbolnăvesc sau merg în concediu. Câteodată ai nevoie să înlocuiești un membru al staff-ului chiar și pentru o zi. Este nevoie de oameni care să fie dispuși să facă asta”, povestește Tim Stone – managerul unui lanț de restaurante din Dublin, Irlanda.

Dacă un angajat dă dovadă de abilități excelente, el poate fi adăugat la secțiunea de favoriți a angajtorilor.

„Ceea ce noi sperăm să reușim prin această aplicație este să permitem oamenilor să aibă un program flexibil și să lucreze unde și când vor”, continuă Tim Stone – managerul unui lanț de restaurante din Dublin, Irlanda.

„Aplicația se asigură că angajatorul îi plătește partea de sănătate și pensii angajatului.  O parte din comisionul luat de aplicație va merge la constribuțiile de stat a fiecărui angajat”, mai spune Flavius Demian  - manager general.

Aplicația va funcționa mai întâi în Irlanda, după care va fi extinsă și pentru Anglia.

Reporter: Raluca Popa

Operator: Dan Petcu